Când vorbim de Halloween ne gândim la costume, măști, petrecere, dulciuri și copii. Dar tradiția ne povestește ca nu dintotdeauna a fost o zi de sărbătoare și bucurie și că ritualurile care se practicau în noaptea de Halloween aveau un caracter religios și purificator. Obiceiurile de Halloween își au originea în sărbătoarea Anului Nou al...
FlashNews:
Grupul Agroland accelerează modernizarea rețelei prin transformarea magazinelor din Drobeta-Turnu Severin și Balotești în format MEGA
Expozitie masini de scris, colectia personala Iulia Damșescu, la Castelul de Apa.
Drobeta Turnu Severin – zilele orasului 24-26 Aprilie 2026
ANOSR anunta Manifest pentru educație – 14.03.2026
Protest, 25.02.2026, 12:00, în fața Palatului Cotroceni. Studenții se alătură federatiilor sindicale din invatamant.
Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu
Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova
Regal muzica la Drobeta-Turnu Severin! Opera „Carmen” de Bizet pe scena Palatului Culturii Teodor Costescu
Mica Unire, sărbatorita la Colegiul National „Gheorghe Titeica”
Un spectacol pentru întreaga familie: „Micuța Dorothy”, la Opera Craiova
Rapsodul DOMNICA TROP, considerata Tezaur Uman Viu , ne-a parasit
Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române, sărbatorită la Drobeta-Turnu Severin
Opereta „Liliacul” de Johann Strauss fiul, dă startul la Opera Româna Craiova
ANOSR a înaintat analiza ,,Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?” și către membrii Parlamentului României și partidele politice
Fără filtre și fără perdea: Bordea și Cortea aduc show-ul „Nimic Subtil”la Severin
Proiectele Federației Naționale a Părinților au fost premiate la Community Index 2025 și PRAwards 2025
Zile negre pe șoselele din Mehedinți
Author: Florina-Mihaela Sandu (Florina-Mihaela Sandu)
Structura anului școlar 2018-2019
Cursurile anului școlar 2018-2019 au început pe 10 septembrie și însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului școlar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 – 14 iunie 2019). Vacanțele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel: vacanța de iarnă (22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019), vacanța intersemestrială (2 – 10 februarie 2019), vacanța de...
Festivalul Pastramei si Mustului
Din 10 pana în 14 Octombrie, în zona de promenadă Crișan, puteți vizita standurile de produse tradiționale de la Festivalul Pastramei si Mustului. . Galerie foto
Festivalul Fortress New Time, 13-14 Octombrie 2018
Aflat la prima ediție, Festivalul Fortress New Time, din 13 în 14 Octombrie 2018, va aduce o atmosfera medievala, festiva pe străzile orașului. Din programul festivalului nu vor lipsi alaiuri de Cavaleri Templieri, momente folclorice tradiționale, concerte, degustare de vinuri, piese de teatru.
Expoziție de picturi la sediul Inspectoratului de Politie Județean Mehedinți
La data de 05 octombrie a.c., șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, comisar de poliție Luca Remus Lucian a primit vizita elevilor și cadrelor didactice de la Liceul de Artă “I. Șt. Paulian”, care s-au remarcat prin lucrările artistice realizate în cadrul activităților dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de poliția mehedințeană. Picturile au fost expuse...
05 Octombrie, Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day), este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) și ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel...
Simpozionul Internațional Drobeta, Arheologie – Istorie, Ediția V – a
Muzeul Regiunii Porților de Fier vă invită Joi, 04.10.2018, ora 11:00 la Simpozionul Internațional Drobeta, Arheologie – Istorie, Ediția V – a. În cadrul Simpozionului vor avea loc următoarele evenimente : – Lansare carte : Constantin C. Petolescu, Leonard Velcescu (coordonatori) – Divus Traianus. Studii de istorie și arheologie despre împăratul Traian și epoca sa....
20 octombrie 2018, a 8a ediție Hercules Maraton
Data celei de-a 8-a ediții a Hercules Maraton a fost stabilita: 20 octombrie 2018. Și în acest an, se întoarce cu o nouă ediție în munții Cernei. Iubitorii de mișcare și munte își pot testa limitele pe un traseu de peste 44 de kilometri prin unele dintre cele mai frumoase peisaje din România.
Ziua Internationala a Nonviolentei
Pace, toleranță, înțelegere și non violentă Pe 02 Octombrie se comemorează ziua de naștere a liderului mișcării de Independentă a Indiei și pionier al filozofiei non violentei, Mahatma Gandhi. Acesta a devenit model în lupta pentru recunoașterea drepturilor civile și schimbarea socială, afirmând ca „non violența este arma celor puternici”. În acest scop, în întreaga...
Șofer tânăr accidentează 4 mașini
În data de 29.09.2018, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe bulevardul Carol I din municipiu s-a produs un accident de circulație soldat victime. La fata locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Biroului Rutier municipal, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că un...
Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român, nefuncțional
Începând cu data de astăzi, 01.10.2018, Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român „ROCRIS” este nefuncțional, ca urmare a unor fluctuații de tensiune apărute. În prezent o echipă de specialiști lucrează pentru repornirea sistemului și remedierea avariei în cel mai scurt timp. Cetățenii care doresc eliberarea certificatului de cazier judiciar pot depune cereri în acest sens,...
01 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost stabilită de către Națiunile Unite în memoria scriitoarei mexicane Ema Godoy Lobato, care promova demnitatea bătrâneții. Obiectivul acestei sărbători este de a încuraja respectul pentru persoanele în vârsta, de a elimina discriminarea în rândul lor. Este și o zi specială ce dorește să sensibilizeze persoanele asupra consecințelor abandonului și abuzurilor...
Centura Severinului, un loc periculos pentru șoferi
Duminică, 30 septembrie a.c., pe Centura ocolitoare a municipiului s-a produs un accident intre două autoturisme soldat cu o singura victima, care a fost transportata la UPU de către echipajul SAJ. Alte trei persoane implicate în accident au fost evaluate de echipajele medicale, însa au refuzat transportul la spital. Pompierii au asigurat măsurile de apărare...
Partidă de Sah cu ocazia Zilei Europene a Sportului
Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți în parteneriat cu Cora Drobeta, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mehedinți și Asociația Sah Club Drobeta vă invită să sărbătoriți împreună cu noi Ziua Europeană a Sportului, vineri 28 septembrie, de la ora 18.00. Cu aceasta ocazie vă provocăm la o partidă de șah, sportul mintii!
Proiect pentru iluminatul chipului lui Decebal de pe Clisura Dunării
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu și vicepreședintele Ionică Negru au purtat joi, 27 septembrie, mai multe discuții în vederea concretizării proiectului care vizează iluminatul artizanal al Chipului lui Decebal sculptat în stâncă pe Clisura Dunării, dar și al Podului din zona Mraconia. În acest sens, la fața locului au mers, alături de conducerea Consiliului Județean,...
Festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Palatul Copiilor
Joi, 27 septembrie 2018, ora 17.00, PALATUL COPIILOR DROBETA TURNU SEVERIN, vă invită la Festivitatea de deschidere a noului an școlar 2018-2019, organizată la Palatul Culturii ”Teodor Costescu”.
Elevii romani au adus acasă noua premii la Olimpiada Internațională de Limba Franceză
Potrivit comunicatului Ministerului Educației, elevii romani au obținut patru premii I (două la probele individuale și două pe echipe), trei premii II (unul la probele individuale și două pe echipe), respectiv două premii III (ambele pe echipe). La proba scrisa individuală (nivel B2), Iulia Maria Stanca (Colegiul National „Sf. Sava” din București) a fost distinsă cu...
Lansarea în consultare publică a ghidului de finanțare a Programului Rabla pentru electrocasnice
Ministerul Mediului a publicat, pe website-ul instituției, proiectul de Ordin de ministru pentru aprobarea ghidului de finanțare a Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic – Rabla pentru electrocasnice. Proiectul se află în consultare publică pentru o perioadă de 10 zile, timp în care persoanele fizice și...
05 Octombrie, Ziua Internațională a Educației
Ziua Internațională a Educației 2018 se va sărbători pe 5 octombrie. Fiecare scoală va organiza activități specifice dedicate acestor eveniment.
Festivalul Viei și Vinului Vânju Mare, 27-28 septembrie
Intre 27 și 28 septembrie va avea loc Festivalul Viei și Vinului în localitatea Vânju Mare. În prima seara va puteți bucura de un concurs de interpretare, apoi de spectacolul oferit de Ansamblul Danubius împreună cu soliștii Emilia Dorobanțu, Marcela Fota, Nina Predescu, Anica Ganțu, Valentin Sanfira, Claudia Catană și Rodica Popescu, Olguța Berbec, Mariana...
Lucrătorii penitenciarului protestează maine, 26 septembrie
Miercuri, 26 septembrie, între orele 09.00 – 11.00, membrii Sindicatului Danubius-Drobeta, protestează în fața Penitenciarului Drobeta Turnu Severin. Lucrătorii din cadrul penitenciarului au o listă cu mai multe revendicări care se referă în principal la condițiile de lucru. Ei cer printre altele: condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale, eliminarea discriminărilor...
Bursa locurilor de munca pentru absolvenți
AJOFM Mehedinți organizează, pe data de 19 octombrie 2018, începând cu ora 10.00, la Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta Turnu Severin,”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți”. Informații suplimentare privind modul de organizare și desfășurare a acestei noi ediții a bursei locurilor de muncă pot fi obținute de la sediul AJOFM Mehedinți din Drobeta Turnu...
Reținut pentru înșelăciune
La data de 20.09.2018 polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui tânăr de 21 ani, din orașul Ovidiu, jud. Constanța, care se sustrăgea cercetărilor, acesta fiind bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. de art. 244 alin.1 și 2 Cod Penal. Bărbatul,...
Arestat bărbat cu mandat european de arestare
Polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat și reținut un bărbat de 43 ani, din comuna Șimian, județul Mehedinți, împotriva căruia autoritățile judiciare din Spania, au emis mandat european de arestare. Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis pe numele acestuia...
Campionatul National Handbal Feminin J3 la Drobeta Turnu Severin
Sambata 22 septembrie a.c., Sala Polivalenta din Drobeta Turnu Severin va fi gazda meciului de handbal feminin CSS Drobeta 2005 – HC CITU Timisoara in cadrul Campionatului National de Handbal Feminin J3. Meciul va incepe la ora 16.00.






















