La data de 05 octombrie a.c., șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, comisar de poliție Luca Remus Lucian a primit vizita elevilor și cadrelor didactice de la Liceul de Artă “I. Șt. Paulian”, care s-au remarcat prin lucrările artistice realizate în cadrul activităților dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de poliția mehedințeană.
Picturile au fost expuse la sediul inspectoratului, elevii fiind premiați de conducerea instituției.
În cadrul colaborării, până la data de 01 decembrie a.c., elevii și polițiștii vor fi implicați în mai multe proiecte culturale și artistice pentru marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.