Jandarmi, polițiști și specialiști din partea Centrului Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Mehedinți au desfășurat zilele trecute, o activitate informativ preventivă la care au participat elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Țițeica”. Cu această ocazie au fost prezentate aspecte legate de violenţa în mediul şcolar, folosirea responsabilă a rețelelor de socializare şi consecințele unui comportament antisocial....
FlashNews:
Grupul Agroland accelerează modernizarea rețelei prin transformarea magazinelor din Drobeta-Turnu Severin și Balotești în format MEGA
Expozitie masini de scris, colectia personala Iulia Damșescu, la Castelul de Apa.
Drobeta Turnu Severin – zilele orasului 24-26 Aprilie 2026
ANOSR anunta Manifest pentru educație – 14.03.2026
Protest, 25.02.2026, 12:00, în fața Palatului Cotroceni. Studenții se alătură federatiilor sindicale din invatamant.
Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu
Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova
Regal muzica la Drobeta-Turnu Severin! Opera „Carmen” de Bizet pe scena Palatului Culturii Teodor Costescu
Mica Unire, sărbatorita la Colegiul National „Gheorghe Titeica”
Un spectacol pentru întreaga familie: „Micuța Dorothy”, la Opera Craiova
Rapsodul DOMNICA TROP, considerata Tezaur Uman Viu , ne-a parasit
Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române, sărbatorită la Drobeta-Turnu Severin
Opereta „Liliacul” de Johann Strauss fiul, dă startul la Opera Româna Craiova
ANOSR a înaintat analiza ,,Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?” și către membrii Parlamentului României și partidele politice
Fără filtre și fără perdea: Bordea și Cortea aduc show-ul „Nimic Subtil”la Severin
Proiectele Federației Naționale a Părinților au fost premiate la Community Index 2025 și PRAwards 2025
Zile negre pe șoselele din Mehedinți
Author: Florina-Mihaela Sandu (Florina-Mihaela Sandu)
Sah Club Drobeta participă la Cupa ChessCraft
Cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin, Sah Șah Club Drobeta va participa in perioada 10-11 noiembrie 2018 la Cupa ChessCraft, editia aIV a , la Bucuresti prin 3 sahisti: Rosca Mario, Mindreci Cristi si Sandu Andrei. Mult succes!
Spectacolul Cartea Unirii
In cadrul proiectului „100 de file de istorie din Cartea Unirii”, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural National, copii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluziva Constantin Pufan și de la Direcția Generala de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Mehedinți, invita vineri, 9 noiembrie, la ora 11.00, în zona de promenada a străzii Crișan,...
Ford Romania va produce un nou model în fabrica din Craiova
Ford Romania vor demara angajările pentru producerea unui nou model, pentru care se vor crea 1.700 de locuri de munca. Noul vehicul se adaugă actualului SUV de clasa mica Ford EcoSport si motorului 1.0 EcoBoost, ambele produse deja la fabrica din Craiova, a informat Ford printr-un comunicat de presa. Compania a precizat ca detalii despre...
Minor prins la volan
În data de 06.11.2018, polițiștii Postului de Poliție Gogoșu și Postului de Poliție Prunișor au depistat un minor din comuna Jiana, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DN56C, din direcția Mileni spre Jiana Mică, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii...
Ștefan Hruscă vine în colindat pe 18 Decembrie
Cele mai frumoase colinde vor încălzi din nou inimile românilor: Ştefan Hruşcă revine acasă, de pe meleaguri îndepărtate, pentru un turneu aniversar! În luna decembrie, vocea care întregeşte de un sfert de veac magia sărbătorilor de iarnă, se va face auzită de-a lungul şi de-a latul ţării şi va bucura ascultătorii de pretutindeni cu acordurile...
Horia Brenciu, în Severin pe 19 Noiembrie
Pe data de 19 Noiembrie, Horia Brenciu va fi prezent în Severin, în cadrul Turneului Aniversar. Artistul lucrează încă de anul trecut la spectacolele care vor sărbători anul acesta cei 25 de ani de carieră, din dorința de a le oferi fanilor săi momente de neuitat. „Familia mea sunt cei de acasă, orchestra mea și...
16 Noiembrie, Black Friday
Black Friday (Vinerea Neagra sau Vinerea Reducerilor), provine din Statele Unite ale Americii și desemnează ziua ce dă startul sezonului de cumpărături de iarnă. Din ce în ce mai cunoscută în Romania, în această campanie atrage participarea, de la an la an, a mai multor magazine.
Accident mortal pe DN 67, lângă Halânga
Un tânăr de 22 ani din com Godeanu, jud. Mehedinți, care se deplasa pe DN67, în loc. Halânga, a pierdut controlul autoturismului din cauza vitezei. Masina a părăsit carosabilul intrând într-un canal de pe marginea șoselei după care s-a răsturnat. Cadrele medicale ajunse la fata locului nu au mai putu face nimic pentru tânăr, decât...
Muzeul Victor Babeș se redeschide
Muzeul Victor Babeș, din componența Muzeului Municipiului București, reintră în circuitul muzeal pe data de 23 noiembrie 2018, refăcut după o perioadă în care a fost închis pentru reamenajare, începând cu luna august 2017. Este al doilea muzeu, după Vila Dr. Nicolae Minovici, care se redeschide în acest an, pentru a fi redat comunității. Muzeul va fi deschis în...
12 noi agenți de politie repartizați în Mehedinți
12 agenți de politie(4 fete și 8 băieți), absolvenți ai Școlii de Agenți de Politie „Vasile Lascar” Campina, au fost repartizați la IPJ Mehedinți, iar de astăzi, 05 noiembrie si-au inceput activitatea la subunitățile de politie. Ei vor activa la structurile de ordine publică din mediul rural (posturi de politie comunale). Toți au obținut medii...
Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu se modifică în anul școlar 2018-2019
Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor susține examenele de finalizare a ciclurilor de învățământ gimnazial (Evaluare Națională) și liceal (Bacalaureat) după același format de subiecte ca în anul școlar anterior. Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat aferente sesiunilor din anul școlar 2018-2019 sunt postate pe site-ul subiecte.edu.ro. Decizia a fost luată de ministrul interimar al Educației...
Biblioteca Județeană ” I. G. Bibicescu ” se prezintă!
Începând cu data de 1 septembrie 2018, secțiile Bibliotecii Județene ” I.G. Bibicescu” au suferit o serie de modificări, totul pentru a asigura accesul utilizatorilor la tot fondul de documente . Astfel, Secția Sala de Lectură ” I. G. Bibicescu ” și-a reluat locul în incinta Palatului Culturii ” Teodor Costescu ” , momentan accesul la...
Cum vor fi subiectele la examenele de evaluare și bacalaureat
Ministrul interimar al Educației Naționale, doamna Rovana Plumb, se va întâlni cu reprezentanții profesorilor, părinților și ai elevilor, pe tema noilor modele de subiecte pentru examenele din anul 2019 (Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și Bacalaureat).După încheierea consultărilor, doamna Rovana Plumb va susține o declarație de presă. Întâlnirea are ca obiect găsirea celor mai bune...
Muzeul Regiunii Porților de Fier a primit oaspeți de seamă
Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS) în parteneriat cu Centrul Cultural „Nichita Stănescu“ – Consiliul Județean Mehedinți, organizează în aceasta săptămâna Colocviile Internaționale ale Revistei „Nedeia“ ‒ Banatul Viu la 2018. Astăzi, invitați de seamă, printre care directori ai centrelor culturale din Romania și Republica Moldova au...
Accident cu 5 victime pe centura Severinului
Noaptea trecută, în jurul orei 23.30, mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Dr.Tr.Severin au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe centura ocolitoare a municipiului Dr.Tr.Severin. Pompierii s-au deplasat cu o autospecială cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD şi au acţionat pentru acordarea primului-ajutor...
24 de persoane evacuate din cauza unui incendiu
Pentru stingerea incendiului care a izbucnit, în dimineața zilei de sâmbătă, la acoperișul unui imobil naționalizat, situat pe str. Aurelian din municipiul Dr.Tr.Severin, au intervenit 24 de pompieri din cadrul Detaşamentului Dr.Tr.Severin, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, o auto platformă, o autospecială de primă intervenție și o ambulanță SMURD. Incendiul a...
Rotary Club Drobeta premiază Excelența în comunitate
Pornind de la ideea ca celor mai buni elevi care reușesc sa se remarce prin rezultatele lor la nivelul fazelor naționale și internaționale ale olimpiadelor trebuie sa le fie recunoscute meritele, Rotary Club Drobeta premiază Excelența, eveniment aflat la cea de-a V-a ediție. Evenimentul va avea loc joi, 25 octombrie 2018, la Palatul Culturii „Teodor...
25 Octombrie, Ziua Armatei Romane
Pe data de 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. În anul 1959, după retragerea trupelor sovietice din România, această zi a fost declarată oficial Ziua Armatei Române. Cu aceasta ocazie, astăzi vor avea loc manifestări organizate în principalele garnizoane din Romania,...
Accident soldat cu deces pe DN6 Orșova
Ca urmare a accidentului de pe DN 6 Orșova zona Peco Lukoil, șoferul de 33 de ani din Lugoj, care conducea autoturismul BMW, a decedat. Cauza accidentului a fost depășirea neregulamentară a acestuia pe marcaj continuu.
Ziua Internațională a Alimentației
In fiecare an, pe data de 16 octombrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Alimentației, pentru a ne aminti cât de important este sa ne unim toți în lupta împotriva malnutriției, și să ne asigurăm că toată lumea are alimente suficiente pentru a avea o viată activă și sănătoasă.
Hercules Maraton 2018
Sâmbăta, 20.10.2018 Clubul Sportiv Alternative Timișoara organizează în perimetrul Văii Cernei ediția a 8-a a concursului de alergare montană “Hercules Maraton”. Concursul nostru are 2 probe : maraton – 45 km, 2300 de metri de diferență de nivel și semi-maraton – 21.1 km și 1200 de metri de diferență de nivel. Conform estimărilor noastre ne așteptăm la prezenta a peste 500 participanți. Traseul concursului nostru cuprinde un...
Exercițiul Seism 2018
Pe data de 13 octombrie a început cel mai mare exercițiu de simulare a unui seism organizat în Europa, ce va dura 5 zile. Conform scenariului, sâmbăta a avut loc un cutremur de 7,5 pe scara Richter, urmat de mai multe replici. Exercițiul este monitorizat de Comisia Europeană si NATO, primind la sfârșitul acestuia un raport,...
15 Octombrie, Ziua Internațională a Nevăzătorilor
In fiecare an, pe data de 15 octombrie, se sărbătorește Ziua Internatională a Nevăzătorilor, fiind o zi în care se atrage atenția asupra persoanelor cu probleme de vedere. Aceasta zi are ca și scop a informa publicul în general despre formele de prevenție a deficienților vizuale.
Cetati invizibile-Ada Kaleh
Asociația Profesionala a Urbaniștilor din Romania organizează consultarea publică „Cetăți invizibile – Ada Kaleh”, organizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale în data de 17 Octombrie la Drobeta-Turnu Severin, pentru a avea o discuție pe tema valorificării patrimoniului ascuns din zona Dunării si a pune bazele unui festival de artă în anul 2019, pe aceeași temă.











