Cel mai așteptat film al anului, Morometii 2, va avea o proiecție specială în Drobeta-Turnu Severin, pe 3 noiembrie, la Palatul Culturii „Teodor Costescu”, la ora 19:00. Biletele în valoare de 15 lei au fost deja puse în vânzare la casieria Palatului Culturii „Teodor Costescu”. Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub...
FlashNews:
„Nabucco” și „Silvia”, la Festivalul Internațional Elena Teodorini
„L’Arlesiana”, evenimentul muzical al săptămânii la Opera Română Craiova
EVENIMENT ARTISTIC LA DROBETA-TURNU SEVERIN – EXPOZIȚIE DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ
Comunicat de presă ANOSR – A treia încercare pentru viitorul educației: Câte Programe de guvernare mai trebuie depuse pentru ca decidenții să își asume măsuri concrete pentru studenți și tineri?
Performanta sahistilor severineni ce au reprezentat Romania la Campionatul Mondial de Dezlegari de la Magdeburg, Germania
Festivalul Internațional Shakespeare 2026 schimbă harta Craiovei: spectacole gratuite în piețe, cartiere și localitățile metropolitane
Grupul Agroland accelerează modernizarea rețelei prin transformarea magazinelor din Drobeta-Turnu Severin și Balotești în format MEGA
Expozitie masini de scris, colectia personala Iulia Damșescu, la Castelul de Apa.
Drobeta Turnu Severin – zilele orasului 24-26 Aprilie 2026
ANOSR anunta Manifest pentru educație – 14.03.2026
Protest, 25.02.2026, 12:00, în fața Palatului Cotroceni. Studenții se alătură federatiilor sindicale din invatamant.
Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu
Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova
Regal muzica la Drobeta-Turnu Severin! Opera „Carmen” de Bizet pe scena Palatului Culturii Teodor Costescu
Mica Unire, sărbatorita la Colegiul National „Gheorghe Titeica”
Un spectacol pentru întreaga familie: „Micuța Dorothy”, la Opera Craiova
Rapsodul DOMNICA TROP, considerata Tezaur Uman Viu , ne-a parasit
Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți
Categorie: EVENIMENT
Hercules Maraton 2018
Sâmbăta, 20.10.2018 Clubul Sportiv Alternative Timișoara organizează în perimetrul Văii Cernei ediția a 8-a a concursului de alergare montană “Hercules Maraton”. Concursul nostru are 2 probe : maraton – 45 km, 2300 de metri de diferență de nivel și semi-maraton – 21.1 km și 1200 de metri de diferență de nivel. Conform estimărilor noastre ne așteptăm la prezenta a peste 500 participanți. Traseul concursului nostru cuprinde un...
15 Octombrie, Ziua Internațională a Nevăzătorilor
In fiecare an, pe data de 15 octombrie, se sărbătorește Ziua Internatională a Nevăzătorilor, fiind o zi în care se atrage atenția asupra persoanelor cu probleme de vedere. Aceasta zi are ca și scop a informa publicul în general despre formele de prevenție a deficienților vizuale.
Se apropie 31 Octombrie, Halloween
Când vorbim de Halloween ne gândim la costume, măști, petrecere, dulciuri și copii. Dar tradiția ne povestește ca nu dintotdeauna a fost o zi de sărbătoare și bucurie și că ritualurile care se practicau în noaptea de Halloween aveau un caracter religios și purificator. Obiceiurile de Halloween își au originea în sărbătoarea Anului Nou al...
Festivalul Pastramei si Mustului
Din 10 pana în 14 Octombrie, în zona de promenadă Crișan, puteți vizita standurile de produse tradiționale de la Festivalul Pastramei si Mustului. . Galerie foto
Festivalul Fortress New Time, 13-14 Octombrie 2018
Aflat la prima ediție, Festivalul Fortress New Time, din 13 în 14 Octombrie 2018, va aduce o atmosfera medievala, festiva pe străzile orașului. Din programul festivalului nu vor lipsi alaiuri de Cavaleri Templieri, momente folclorice tradiționale, concerte, degustare de vinuri, piese de teatru.
05 Octombrie, Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației (Journée mondiale des enseignants / World Teachers’ Day), este sărbătorită în fiecare an la 5 octombrie de către UNESCO pentru a marca semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor” (1966) și ”Recomandarea privind învățământul superior” (1997), principalele documente de referință privind cadrele didactice la nivel...
Simpozionul Internațional Drobeta, Arheologie – Istorie, Ediția V – a
Muzeul Regiunii Porților de Fier vă invită Joi, 04.10.2018, ora 11:00 la Simpozionul Internațional Drobeta, Arheologie – Istorie, Ediția V – a. În cadrul Simpozionului vor avea loc următoarele evenimente : – Lansare carte : Constantin C. Petolescu, Leonard Velcescu (coordonatori) – Divus Traianus. Studii de istorie și arheologie despre împăratul Traian și epoca sa....
01 Octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice
Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice a fost stabilită de către Națiunile Unite în memoria scriitoarei mexicane Ema Godoy Lobato, care promova demnitatea bătrâneții. Obiectivul acestei sărbători este de a încuraja respectul pentru persoanele în vârsta, de a elimina discriminarea în rândul lor. Este și o zi specială ce dorește să sensibilizeze persoanele asupra consecințelor abandonului și abuzurilor...
Festivalul Viei și Vinului Vânju Mare, 27-28 septembrie
Intre 27 și 28 septembrie va avea loc Festivalul Viei și Vinului în localitatea Vânju Mare. În prima seara va puteți bucura de un concurs de interpretare, apoi de spectacolul oferit de Ansamblul Danubius împreună cu soliștii Emilia Dorobanțu, Marcela Fota, Nina Predescu, Anica Ganțu, Valentin Sanfira, Claudia Catană și Rodica Popescu, Olguța Berbec, Mariana...
Zilele orașului Baia de Aramă și Festivalul Național de Folclor ,,Munte, Munte, Brad Frumos”
In perioada 21-23 septembrie 2018 vor avea loc ,,Zilele orașului Baia de Aramă și Festivalul Național de Folclor ,,Munte, Munte, Brad Frumos” ediția a –XX-a . Vor evolua pe scenă ansambluri de prestigiu din țară și interpreți îndrăgiți de muzică populară: Orchestra Profesionistă Danubius , Delia Barbu, Mariana Boțoacă, Grupul de copii Bordeiașul și Victoria...
19 SEPTEMBRIE, ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ PERSOANE DECEDATE ÎN ACCIDENTE RUTIERE
Proiectul „EDWARD – The European Day Without A Road Death” își propune ca ziua de 19 septembrie 2018 să devină Ziua europeană fără niciun accident rutier mortal. Acest proiect este destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier, cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere. Scopul îl reprezintă adoptarea de...
Simpozionul International Drobeta
Joi, 20 septembrie a.c., cu incepere de la ora 11.00, la Muzeul Regiunii Portilor de Fier se va desfasura Simpozionul International Drobeta, eveniment cultural va avea loc in incinta Pavilionului Multifunctional din str. Independetei nr. 2 si va reuni peste 70 de specialisti din tara si strainatate. Organizator Muzeul Regiunii Portilor de Fier.
Aplicatie tactică de cooperare la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I
Inspectoratul de Jandarmi Județean Mehedinți a desfășurat o aplicație tactică de cooperare privind modul de intervenţie în cazul pătrunderii în forţă şi atacul armat asupra unui obiectiv aflat în responsablitate. Potrivit scenariului, un grup de infractori înarmați a atacat jandarmii care asigurau paza la Sistemului Hidroenergetic și de Navigație de la Porțile de Fier I....
50 de ani de la înființarea Ansamblului Folcloric ,,Izvorașul”
Palatul Culturii „Teodor Costescu” împreuna cu Primăria Drobeta Turnu Severin şi Consiliul Local organizează joi 7 iunie a.c., o manifestare-eveniment cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Ansamblului folcloric „Izvoraşul”. Cunoscut în ţară, dar şi peste hotare, celebrul ansamblu a reprezentat păstratorul şi continuatorul tradiţiilor populare din zona Mehedinţiului, fiind in acelaşi...
Noaptea muzeelor în Drobeta Turnu-severin
Consiliul Județean Mehedinți invită iubitorii de cultură să participe la evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Muzeelor și la Noaptea Muzeelor, în data de 19 mai, evenimente găzduite de Muzeul Regiunii Porțile de Fier și Pavilionul Multifuncțional din str. Independeței nr. 2, deschis în intervalul orelor 17:00-24:00.
9 mai, ziua Europei, a Independenței României și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial
Odată cu încheiere celui de-al Doilea Război Mondial o serie de personalități politice europene, îngrijorate de efectele devastatoare ale celor două deflagrații mondiale, au decis crearea unor instituții internaționale care să păstreze pacea și să prevină un alt conflict mondial. Primul pas în acest sens a fost făcut de Franța și Germania, la inițiativa lui...
Cea mai mare ştafetă cu torţe pentru pace din lume care uneşte toate ţările europene
Cea mai mare ştafetă cu torţe pentru pace din lume care uneşte toate ţările europene În 27 februarie 2018, capitala Bulgariei a fost gazda ceremoniei de start a etapei europene a Alergării pentru Pace – Sri Chinmoy Oneness-Home Peace Run (cunoscută sub denumirea World Harmony Run între 2005 şi 2012). Numărând 30 de ani de...
Ziua Mondială a Libertății Presei
Astăzi, 3 mai 2018 se sărbătoresc 25 de ani de la stabilirea de către ONU a Zilei Mondiale pentru Libertatea Presei, decizie a cărei inițiativă a fost propusă în 1991 și adoptată în 23 decembrie 1993 în cadrul Adunării Generale ONU. Conferința de anul acesta are drept scop analizarea raporturilor de putere/stat și mass-media cât...
Ziua internațională a pădurilor
Ca în fiecare an, în data de 21 martie se sărbătorește ziua internațională a pădurilor, o zi cu atât mai importantă pentru România, în contextul defrișărilor masive din ultimele decade. Ziua internațională a pădurilor a fost stabilită prin rezoluție de Organizația Națiunilor Unite în anul 2012. Tot O.N.U încurajează consevarea pădurilor, date fiind statisticile îngrijorătoare...
Calendar istoric, 16 martie
A.D 37 d. Hr. Caligula devine împăratul Imperiului Roman A.D 455 d. Hr. Este asasinat împăratul roman Valentinian al-III-lea 1457: Este executat Ladislau de Hunedoara, fiul lui Iancu de Hunedoara 1821: Tudor Vladimirescu lansează ,,Proclamația către bucureșteni”, cu accente antiotomane 1871: Guvernul Lascăr Catargiu dizolvă Parlamentul 1935: Adolf Hitler anulează clauzele militare din cadrul Tratatului de...
Turneul Phoenix „Sinteza – Rapsodia” se incheie în 24 februarie cu un concert la Drobeta Turnu Severin
După anul 2017, în care mitul a aniversat 55 de ani de la momentul expozițiunii, Phoenix se întoarce în fața publicului cu un proiect inedit: o sinteză între ciclul Anotimpurilor prezente pe albumul „Cei ce ne-au dat nume” și Rapsodia 1, emblematică pentru George Enescu. Muzica lui George Enescu nu se reduce la o cercetare ornamentală şi...
CONTRA LIBERTĂȚII- spectacol lectură în premieră mondială la Teatrul Național Craiova
Teatrul Naţional din Craiova lansează programul drama.NOW! -trei spectacole-lectură cu texte contemporane din dramaturgia mondială, în fiecare stagiune. Primul spectacol- reprezentație unică- va fi prezentat în premieră mondială joi, 1 februarie, ora 19, la sala Studio. Contra Libertății de Esteve Soler este prima parte a noii trilogii a dramaturgului catalan- Trilogia Revoltei (Contra Libertății,...
Dinu Iancu Sălăjanu, într-un rol de operă la Craiova Celebrul interpret de folclor face parte din distribuția spectacolului Operei Române Craiova „Bărbierul din Sevilla”.
Celebrul interpret de folclor face parte din distribuția spectacolului Operei Române Craiova „Bărbierul din Sevilla”. Dinu Iancu Sălăjanu se va afla în această săptămână pe scenă într-un spectacol de operă, onorând invitația Operei Române Craiova de a interpreta rolul Don Basilio. Melomanii îl vor putea asculta sâmbătă, 3 februarie 2018, de la ora 19.00, în...
Politia mehedinteana la ora bilantului pentru anul 2017
Desfasurata la Palatul Culturii Teodor Costescu, intr-un cadru oficial, evaluarea activitatii Inspectoratului de Politie Judetean Mehedinti in anul 2017 a avut ca scop informarea cetatenilor asupra principalelor obiective indeplinite anul trecut dar si a prioritatilor anului 2018. Iata cateva dintre directiile in care efortul politistilor mehedinteni a dus la scaderea infractionalitatii in judetul nostru. Astfel,...
























