Gala Artei Populare și a Folclorului va avea loc marți, 11 decembrie, de la ora 17,30. In cadrul acesteia vor fi decernate diplome, trofee și premii colaboratorilor din domeniul artelor populare și folclorului. Evenimentul va continua cu un spectacol folcloric.
FlashNews:
Grupul Agroland accelerează modernizarea rețelei prin transformarea magazinelor din Drobeta-Turnu Severin și Balotești în format MEGA
Expozitie masini de scris, colectia personala Iulia Damșescu, la Castelul de Apa.
Drobeta Turnu Severin – zilele orasului 24-26 Aprilie 2026
ANOSR anunta Manifest pentru educație – 14.03.2026
Protest, 25.02.2026, 12:00, în fața Palatului Cotroceni. Studenții se alătură federatiilor sindicale din invatamant.
Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu
Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova
Regal muzica la Drobeta-Turnu Severin! Opera „Carmen” de Bizet pe scena Palatului Culturii Teodor Costescu
Mica Unire, sărbatorita la Colegiul National „Gheorghe Titeica”
Un spectacol pentru întreaga familie: „Micuța Dorothy”, la Opera Craiova
Rapsodul DOMNICA TROP, considerata Tezaur Uman Viu , ne-a parasit
Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române, sărbatorită la Drobeta-Turnu Severin
Opereta „Liliacul” de Johann Strauss fiul, dă startul la Opera Româna Craiova
ANOSR a înaintat analiza ,,Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?” și către membrii Parlamentului României și partidele politice
Fără filtre și fără perdea: Bordea și Cortea aduc show-ul „Nimic Subtil”la Severin
Proiectele Federației Naționale a Părinților au fost premiate la Community Index 2025 și PRAwards 2025
Zile negre pe șoselele din Mehedinți
Explozie butelie într-o locuința
Duminica dimineata, o persoana in varsta de 36 de ani a suferit arsuri la fata si membrele superioare si a fost transportata la UPU. Proprietara casei, a aprins becul, fără să-şi dea seama că în încăpere era o acumulare de gaze de la butelie. La fata locului a intervenit un echipaj de pompieri cu o autospeciala cu apa si spuma si un echipaj Smurd. Intervine un echipaj de pompieri cu o autospeciala cu apa si spuna si un echipaj Smurd.
Sold out la primul concert a lui Andre Rieu la Cluj. Va susține al doilea concert
Biletele pentru primul concert al celebrului violonist André Rieu de la Cluj (5 aprilie 2019, BT ARENA), puse în vânzare, astăzi, 29 noiembrie 2018, la ora 10:00, s-au vândut în numai 180 de minute. Ca urmare a succesului înregistrat, André Rieu anunţă programarea unui nou concert, ce va avea loc joi, 4 aprilie 2019, de la ora 20:00, în aceeași locație din Cluj-Napoca. Biletele pentru cel de-al doilea concert au fost puse în vânzare pe www.eventim.ro, www.andrerieu.com precum și în magazinele partenere Eventim din toată țara: Orange, Vodafone, Germanos, Librăriile Cărturești și Humanitas, magazinele Carrefour și benzinăriile OMV precum și la casa de bilete din...
Directorul APIA, anunt despre avansul platit fermierilor
Situația avansului la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură! Adrian Pintea, directorul general al APIA, anunță ce sume au fost transferate în conturile fermierilor români pentru plata avansului din subvențiile aferente Campaniei 2018. Într-un scurt ”bilanț” efectuat pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, șeful agenției de plăți a făcut o comparație cu aceeași perioadă de plată din 2017 iar, conform acestuia, sumele plătite anul acesta în avans agricultorilor depășesc 1,054 miliarde euro. ”Dacă ar fi să fac o comparație cu anul trecut pot spune că în 2017 la această dată aveam plătite 959 milioane de euro, iar anul acesta avem deja 1,054 miliarde...
Pompieri avansați în grad cu prilejul Zilei Nationale a României
Cu prilejul Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie 2018, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi, într-un cadru festiv, un ofiţer şi trei subofiţeri au fost avansaţi în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim în grad. Cei patru pompieri s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor, pregătirea profesională şi comportarea demnă, fiindu-le înmânate noile grade: gradul de locotenent colonel – doamnei maior Truşculescu Dana şi gradul de plutonier adjutant domnilor plutonieri majori: Tătaru Daniel Florin, Şipanu Ovidiu Constantin şi Grecescu Ovidiu Dumitru.
Avansări în grad, diplome și felicitări pentru jandarmi de Ziua Națională a României
Astazi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți s-a desfășurat ședinta festivă prilejuită de acordarea de recompense cu ocazia Zilei Naționale a României. Cu această ocazie, au fost prezentate ordinele de avansare în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, pentru un ofițer și trei subofițeri, pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu. De asemenea, alți 173 ofiteri și subofițeri care s-au remarcat în activitatea profesională au fost recompensați cu multumiri, felicitări, și diplome de merit.
Grupare infracțională specializată în trafic de migranți, destructurată
La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat percheziții la 15 locaţii de pe raza judeţului Timiş, aparţinând membrilor unei grupări infracționale, specializată în trafic de migranți. Gruparea formată din cetăţeni români şi străini (Egipt, Siria şi Turcia), a acţionat, în perioada 2017-2018, atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Turciei, Bulgariei, Serbiei şi Germaniei. Din cercetări a reieșit că activitatea infracțională a grupării presupunea tranzitarea migranţilor pe...
ANDRÉ RIEU în concert LIVE pentru prima dată la Cluj-Napoca
Starul mondial André Rieu este fără îndoială unul dintre cei mai populari muzicieni internaționali ai momentului. Cunoscut ca fiind „Regele Valsului” din Mexic până în Australia, André Rieu susține concerte în prezența a peste 600.000 de spectatori pe an, depășind numărul spectatorilor care asistă la concertele superstarurilor internaționale ca: Bruno Mars, AC/DC sau Rihanna. André Rieu vine pentru prima dată, la BT Arena din Cluj-Napoca, pe 5 aprilie 2019, de la ora 20:00, într-un nou concert memorabil ce face parte din turneul mondial 2019. Biletele vor fi disponibile începând de joi, 29 noiembrie, la ora 10:00 și vor putea fi...
Festivitatea de avansare în grad a polițiștilor cu merite
Joi, 29 noiembrie 2018, la ora 10.00, la Palatul Cultural Th. Costescu – Sala „Grigore Cerchez”, va avea loc festivitatea de avansare în gradul profesional următor, înainte de termen, a polițiștilor care au obținut rezultate profesionale în cursul anului 2018.
Cupa „Mos Nicolae” la sah
Marti 4 decembrie, de la ora 16, la Palatul Culturii Teodor Costescu, Sala Mehedinteana, se va desfasura Cupa Mos Nicolae la sah.
100 de arbori plantați în anul Centenarului Marii Uniri
Jandarmii mehedințeni au participat marți, 27 noiembrie a.c., la o acțiune de împădurire organizată de Direcția Silvică Mehedinți și Garda de Mediu, pe raza județului Mehedinti. Activitatea s-a desfășurat în localitatea Balta Verde și a constat în plantarea de catre jandarmi, a 100 de puieți în semn de respect pentru cei 100 de ani de la Marea Unire. De-a lungul timpului, Jandarmeria Română a participat la mai multe activități de împădurire, contribuind astfel la protejarea naturii și refacerea ecosistemului. Sursa: INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN MEHEDINŢI. Compartimentul Informare Relaţii Publice şi cu Publicul
Echipele României se întorc cu șapte medalii de la Turneul International de Informatica
Echipele de seniori și juniori ale României au obţinut șapte medalii la ediția a X-a a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria: trei medalii de argint și patru medalii de bronz. Medaliile de argint au fost cucerite de Maria-Alexa Tudose (clasa a X-a/Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești), Theodor – Pierre Moroianu (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) și Flaviu-Cristian Verde (clasa a VII-a/Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București). Cei patru laureați cu bronz sunt Tiberiu Ioan Mușat (clasa a IX-a), Matei Tinca (clasa a IX-a) și Luca Mihnea Metehău (clasa a VII-a), toți elevi ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București, și Eduard Valentin Dumitrescul (clasa a VIII-a/Colegiul...
Obligația vizei anuale a Autorizatiei de Mediu
AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI MEHEDINŢI informează toţi titularii/deţinătorii de autorizaţii de mediu/autorizaţii integrate de mediu, despre apariţia Ordinului nr.1171/05.11.2018 privind aprobarea procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr.967/15.11.2018. Prezenta procedură reglementează condiţiile de solicitare, de aplicare sau de respingere a vizei anuale a autorizaţiei de mediu şi autorizaţiei integrate de mediu, în acord cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2005 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr.265/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere faptul că autorizaţia de mediu...
26 noiembrie, Ziua Mondială a Carenței de Fier
Pe 26 noiembrie este marcată Ziua Carenței de Fier, zi care atrage atenția asupra importanței recunoașterii multiplelor simptome asociate carenței de fier, care afectează, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 30% din populația lumii. Carenţa de fier este cel mai des întâlnită la femei cu vârsta între 25 şi 35 de ani şi la copiii de până în 5 ani, dar este adesea nediagnosticată. Deşi are simptome clare, acestea sunt de multe ori ignorate de pacienţi sau confundate cu simptomele altor boli. Simptomele carenţei de fier sunt: oboseală mentală, iritabilitate, ameţeală sau pierderea rapidă a concentrării, epuizare fizică, capacitate fizică redusă. Alte semne ale carenţei de...
Cele mai bune ceaiuri pentru zilele friguroase
În cele din urmă, frigul a sosit și trebuie să vă mențineți să vă încălziți. Hrana noastră se adaptează la schimbările de temperatură, tânjim mâncăruri calde și cu mai multe calorii decât în alte anotimpuri. Ceaiurile sunt o modalitate buna de a menține temperatura corpului, menținând în același timp un nivel bun de hidratare. Sa bem ceai fierbinte pe tot parcursul zilei, ne face să se simtă mai bine și nu au impact asupra greutății noastre, deoarece acestea nu au calorii. Ceaiul ideal depinde de gusturile noastre și de ora zilei; putem bea ceai negru dimineața sau la prânz, deoarece...
Ziua Fibonacci
Astăzi, anglo-saxonii sărbătoresc Ziua lui Fibonacci, data pe care ei o scriu 11/23, și se referă la primele numere din cel mai faimos șir din lume, șirul lui Fibonacci.
Minor depistat de polițiști în trafic la volan
La data de 23.11.2018, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat un minor de 16 ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe str. Balcani, din municipiu, fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335, alin. 1, din Codul Penal.
Traditii de Sfantul Andrei
Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. Biserica Ortodoxa a decis in anul 1995 ca aceasta zi de sarbatoare inchinata Sfantului Andrei sa fie insemnata in calendarul ortodox cu cruce rosie. Atat de iubit este de romani, incat, incepand cu anul 1997 a fost proclamat Ocrotitor al romanilor, iar din 2012, ziua de 30 noiembrie a devenit zi de sarbatoare legala in care nu se lucreaza. In popor, noaptea de Sfantul Andrei este un fel de Halloween al romanilor, insotita de foarte multe traditii si superstitii. Se spune ca in aceasta seara spiritele ies in lume, lupii vorbesc...
Accident grav pe centura Severinului
În data de 21 noiembrie a.c., pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin la intersecția cu. DJ 607 B, un bărbat de 68 ani din municipiu în timp ce conducea un autoturism din direcția Craiova către Orșova la intersecția cu DJ 607B s-a angajat în efectuarea virajului la stânga, pentru a intra pe DJ607B, fara a acorda prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autotren condus de un cetățean turc se 48 ani care circula din sens opus. Din accident a rezultat decesul bărbatului de 68 ani, conducătorul autotrenului nu se afla sub influența alcoolului, s-a...
Preşcolari şi elevii din clasele I-IV vor primi miere de albine la școală
Camera Deputaţilor a adoptat, astazi, legea privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional. Banii vor proveni din bugetul Ministerului Agriculturii. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.509/2006, în sensul modificării sursei de finanţare, precum şi al stabilirii unor reguli privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat şi confesional. De asemenea, proiectul stipulează că „mierea polifloră destinată consumului pentru preşcolari şi elevii din învăţământul primar de stat, privat...
Pleaca Ministri, vin Ministri
Noii miniştri Niculae Bădălău, la Ministerul Economiei, Marius Budăi (Ministerul Muncii), Constantin Bogdan Matei (Ministerul Tineretului și Sportului), Daniel Breaz (Ministerul Culturii), Alexandru Petrescu (Ministerul Comunicațiilor), Gabriel Leş (Ministerul Apărării) si Ecaterina Andronescu (Ministerul Educatiei) au depus, ieri, jurământul de învestitură în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. Totodată, a fost publicată în Monitorul Oficial şi revocarea din funcţie a miniştrilor remaniaţi: Lia Olguţa Vasilescu (Ministerul Muncii), Dănuţ Andruşcă (Economie), George Ivaşcu (Cultură şi Identitate Naţională), Petru Bogdan Cojocaru (Comunicaţii şi Societăţi Informaţionale), Ioana Bran (Tineret şi Sport).
ISU organizeaza un exercitiu pentru gestionarea situatiilor de urgenta
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi va organiza, pe parcursul a două zile, 22-23 noiembrie a.c., un exerciţiu complex privind gestionarea situaţiilor de urgenţă produse în mai multe zone din municipiul Dr.Tr.Severin, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 7.10 pe scara Richter, resimţit puternic şi la nivelul judeţului Mehedinţi. În prima zi a exerciţiului, pentru gestionarea optimă a situaţiilor generate de producerea seismului, la sediul ISU Mehedinţi se va activa Centrul Judeţean de Coordonare și Conducere a Intervenției, din care vor face parte specialişti ai instituţiilor şi operatorilor economici cu...
Prima ediție a Târgului de Crăciun din Drobeta-Turnu Severin
Luna cadourilor vine în întâmpinarea dumneavoastră cu prima ediție a Târgului de Crăciun din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Nu oricum, ci cu iz de poveste, la Palat, printre personaje care de care mai îndrăgite. În perioada 9-30 decembrie, în centrul municipiului, în zona Fântânii Cinetice din fața Palatului Culturii, se vor simți aromele produselor tradiționale, iar privirile vor fi încântate cu lumini de sărbătoare.
Sfaturi de prevenire a accidentelor rutiere datorate condițiilor meteo defavorabile
Asiguraţi-vă că instalaţiile de climatizare şi de dezaburire sunt în stare de funcţionare! Dotaţi-vă autovehiculul cu anvelope specifice sezonului rece sau cu lanţuri antiderapante. Autovehiculele cu masa totală mai mare de 3,5 tone trebuie să fie dotate cu lopată, materiale şi lanţuri antiderapante. Distanţa faţă de autovehiculele care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, care să permită oprirea în timp util în cazul sesizării unui pericol, atât pentru a se evita coliziunea cu cei din faţă, cât şi pentru a nu fi obligaţi să frânaţi brusc, frânare care duce...
Accident pe drumul județean dintre com. Jiana și loc. Hotărani
Intre localitatea Hotărani și comuna Jiana, o dubită de marfă, neîncărcata, condusa de un barbat de 41 de ani din com. Lungesti, jud. Valcea. Intr-o curba la stanga acesta nu a adaptat viteza la conditiile de drum, a derapat și a ieșit înafara parții carosabile. Accidentul s-a soldat cu doua victime, șoferul și pasagerul, ranite usor, care au fost transportate la Spitalul Judetean Dr. Tr. Severin.





















