Situația avansului la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură! Adrian Pintea, directorul general al APIA, anunță ce sume au fost transferate în conturile fermierilor români pentru plata avansului din subvențiile aferente Campaniei 2018. Într-un scurt ”bilanț” efectuat pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, șeful agenției de plăți a făcut o comparație cu aceeași perioadă de plată din 2017 iar, conform acestuia, sumele plătite anul acesta în avans agricultorilor depășesc 1,054 miliarde euro. ”Dacă ar fi să fac o comparație cu anul trecut pot spune că în 2017 la această dată aveam plătite 959 milioane de euro, iar anul acesta avem deja 1,054 miliarde de euro. Sigur că plăți se fac în continuare și astăzi – miercuri 28 noiembrie și în zilele următoare”, a arătat Adrian Pintea. Menționăm că între 16 octombrie și 30 noiembrie APIA a efectuat plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013. Reamintim că APIA a demarat acordarea plăților în avans în data de 16 octombrie 2018, cu prioritate pentru fermierii care dețin suprafețe cuprinse între 1 și 10 ha, iar din data de 25 octombrie au intrat în a doua etapă de plată fermierii care au suprafețe mai mari de 10 ha de teren agricol.