Sâmbătă,14 noiembrie – Noaptea muzeelor

Muzeul Regiunii Porților de Fier organizează la sediul din strada Independenței nr. 2 sâmbătă, 14 noiembrie, “Noaptea Muzeelor”, în intervalul orar – 9.00 – 22.00 (ultima intrare a publicului având loc la 21.00). Acțiunea se va desfășura în conformitate cu noile prevederi legale, respectându-se toate normele sanitare, iar pauzele de igienizare a spațiilor muzeale vor fi între 12.00 – 12.30 si 16.00 – 16.30. Purtarea măștii, testarea temperaturii și păstrarea distanței sociale vor fi condiții obligatorii de vizitare.

Secțiile Orșova și Gura Văii vor avea program normal de vizitare: 9.00 – 16.00 (ultima intrare fiind la ora 15.15).

Accesul publicului va fi gratuit în data de 14 noiembrie în toate locațiile muzeului.

“Noaptea Muzeelor” a fost iniţiată în urmă cu 16 ani de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronată de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor și este organizată anual pe plan european, fiind cel mai important eveniment muzeal dedicat publicului.

Ediţia din acest an trebuia să fie organizată, ca de obicei, în luna mai, dar evenimentul a fost mutat la mijlocul lunii noiembrie, din cauza contextului pandemic. Anul trecut, “Noaptea Muzeelor” a mobilizat peste 150 de muzee şi entităţi culturale diverse din toată ţara, care au interacţionat cu aproape 1.000.000 de vizitatori.

surs: Muzeul Regiunii Portile de Fier

Muzeul Regiunii Portile de Fier