La data de 16 mai a.c., ora 20.30, pe DN 56 A, în afara localității Vânju Mare, la iesirea spre localitatea Bucura, Mehedinti, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier dar si două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Bălăcița în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 A, în afara localității Vânju Mare, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire neregulamentară, într-o curbă la stânga, și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un cetățean bulgar.
La locul evenimentului, au fost mobilizate și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma accidentului, trei victime au rămas blocate în autoturism și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare pentru extragerea acestora.
Cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au descarcerat victimele, două tinere de 18, respectiv 22 de ani și un tânăr de 19 ani, care se aflau în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator.
După extragerea victimelor s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ. Din păcate, aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarați decedați de către medicul SAJ.
Din accident, a rezultat decesul conducătorului autoturismului și a două tinere cu vârste de 19, respectiv 22 de ani, pasagere în autoturism.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Accident grav soldat cu 3 decese