Pompierii severineni, eroii zilei

În cursul zilei de astăzi (n.r.7 febr a.c.), echipaje operative de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Jidoștița, comuna Breznița de Ocol. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați, afectând și bunurile din două încăperi ale mansardei. Pompierii au intervenit prompt și au stins incendiul în limitele găsite, împiedicând extinderea flăcărilor la întreaga construcție. Proprietara, o femeie în vârstă de circa 75 de ani, a suferit un atac de panică și a fost monitorizată de paramedicii SMURD.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.
Pentru prevenirea unor tragedii, ca urmare a nerespectării de către cetăţeni a unor reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor, le reamintim acestora că este obligatorie verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului.
În podurile clădirilor, coşurile trebuie izolate termic faţă de elementele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn etc). De asemenea, acestea se tencuiesc, atât pe interior, cât şi la exterior, şi se dau cu var, pentru a se observa cu uşurinţă eventualele fisuri.
ESTE INTERZIS a se folosi coşurile de zid necurăţate, netencuite sau deteriorate.

Lupta cu focul