Polițiștii mehedințeni au verificat transporturile de marfă și persoane

În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Control Trafic Rutier

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

În urma acțiunii, poliţiştii au verificat peste 35 de autovehicule, fiind aplicate 9 sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea obligativității purtării măștii de protecție.

Astfel de acțiuni sunt vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.

Polițiștii rutieri le recomandă participanţilor la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte locuri prevăzute de legislația în vigoare.