În perioada 26-27.02.2015, reprezentanţi ai compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale şi Biroului Resurse Umane din cadrul Jandarmeriei Mehedinţi, s-au aflat în mijlocul elevilor care învaţă la Liceul Tehnologic ,,Tudor Vladimirescu” Şimian, Şcoala Gimnazială Corcova şi Şcoala Gimnazială Jirov din judeţul Mehedinţi.
FlashNews:
Grupul Agroland accelerează modernizarea rețelei prin transformarea magazinelor din Drobeta-Turnu Severin și Balotești în format MEGA
Expozitie masini de scris, colectia personala Iulia Damșescu, la Castelul de Apa.
Drobeta Turnu Severin – zilele orasului 24-26 Aprilie 2026
ANOSR anunta Manifest pentru educație – 14.03.2026
Protest, 25.02.2026, 12:00, în fața Palatului Cotroceni. Studenții se alătură federatiilor sindicale din invatamant.
Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu
Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova
Regal muzica la Drobeta-Turnu Severin! Opera „Carmen” de Bizet pe scena Palatului Culturii Teodor Costescu
Mica Unire, sărbatorita la Colegiul National „Gheorghe Titeica”
Un spectacol pentru întreaga familie: „Micuța Dorothy”, la Opera Craiova
Rapsodul DOMNICA TROP, considerata Tezaur Uman Viu , ne-a parasit
Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți
24 Ianuarie, Unirea Principatelor Române, sărbatorită la Drobeta-Turnu Severin
Opereta „Liliacul” de Johann Strauss fiul, dă startul la Opera Româna Craiova
ANOSR a înaintat analiza ,,Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?” și către membrii Parlamentului României și partidele politice
Fără filtre și fără perdea: Bordea și Cortea aduc show-ul „Nimic Subtil”la Severin
Proiectele Federației Naționale a Părinților au fost premiate la Community Index 2025 și PRAwards 2025
Zile negre pe șoselele din Mehedinți
Highlights: New York Fashion Week 2015
Maecenas mauris elementum, est morbi interdum cursus at elite imperdiet libero. Proin odios dapibus integer an nulla augue pharetra cursus.
Nuclear fusion closer to becoming a reality
Maecenas mauris elementum, est morbi interdum cursus at elite imperdiet libero. Proin odios dapibus integer an nulla augue pharetra cursus.
Amenzi în valoare de 108.835 lei
Poliţiştii rutieri mehedințeni acţionează zilnic pentru identificarea participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulație și pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Ziua/luna/anul : 02-03-2015 Ora : 10:00
Intervalul : 02 martie, ora 18 - 03 martie, ora 18
Zonele afectate : conform textului
Fenomene : ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte
Judecători cercetați pentru incompatibilitate
Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților de către APOSTU IOAN, Judecător în cadrul Curții de Apel Galați, și GEORGIANA PULBERE, Judecător în cadrul Curții de Apel Constanța.
Firmele au obligația de a afișa un nou anunț de atenționare a clienților
Potrivit Ordinului ministrului Finanțelor Publice nr. 159/ 2015, de la data de 1 martie 2015, operatorii economici au obligația de a afișa un nou anunț de atenționare a clienților, lângă casele de marcat.
Peste 12000 de vizitatori la Târgul GAUDEAMUS Craiova
Cea de a XIII-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Craiova s-a încheiat duminică, 2 martie; evenimentul, derulat în intervalul 26 februarie – 2 martie sub motto-ul „Oferă în dar o carte ... de Mărţişor!” a fost găzduit, conform tradiţiei, de foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Ediţia 2014 a Târgului - numărul 79 în seria GAUDEAMUS, iniţiată în anul 1994 – a fost organizată de Radio România: echipa Gaudeamus - Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Oltenia - Craiova, post public regional care în iunie 2014 va împlini 60 de ani de existenţă.
How much power do the biggest cities use
Maecenas mauris elementum, est morbi interdum cursus at elite imperdiet libero. Proin odios dapibus integer an nulla augue pharetra cursus.
Primarii, instruiţi în domeniul situaţiilor de urgenţă
La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” s-a desfăşurat, astăzi, 26 februarie a.c., o şedinţă de instruire a preşedinţilor comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, de la nivelul judeţului Mehedinţi.
MINORE DISPĂRUTE
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorelor sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112.
SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 7:20
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (7.20), se semnalează precipitaţii sub formă de ploaie în judeţele Satu Mare, Maramureş, Botoşani, Suceava, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Harghita, Sibiu, Vrancea, Braşov, Brăila, Gorj, Argeş, Prahova, Mehedinţi, Olt, Dolj şi Teleorman, aşadar traficul rutier se desfăşoară în condiţii de carosabil ud.
Calendarul zilei: 1802 – S-a nascut Victor Hugo, scriitor francez, teoretician al romanului (m.23.05.1885)
Victor Hugo (n. 26 februarie 1802 - d. 22 mai 1885) a fost un poet, dramaturg și romancier francez.
Scriitor romantic, a fost pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze din 1841. Printre operele sale cele mai cunoscute se numără Mizerabilii și Notre-Dame de Paris.
Poziția Consiliului Național al Elevilor referitor la decizia Curții Constituționale privind religia în școli
Consiliul Naţional al Elevilor, unica structură reprezentativă a elevilor la nivel național, menținând o poziție neutră față de rolul materiei Religie în școli, atrage atenția asupra importanței primordiale a respectării deciziei Curţii Constituţionale, cu privire la desfășurarea cursurilor de religie în unitățile de învățământ preuniversitar, de către toți actorii sistemului de învățământ din România.
Actele normative adoptate în şedinţa Guvernului României din 25 februarie 2015
PROIECTE DE LEGE
PROIECT DE LEGE privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
CERCETAȚI PENTRU ŞANTAJ
Poliţişti au reținut trei bărbați bănuiți de șantaj, în urma unei prinderi în flagrant delict și a trei percheziții domiciliare.
OBIECTE ŞI MONEDE ANTICE-MEDIEVALE, RECUPERATE DE POLIŢIŞTI
Poliţiştii au descoperit peste 1.200 de bunuri arheologice, în urma a şapte percheziţii efectuate la locuinţele unor persoane bănuite de infracţiuni privind patrimoniul cultural naţional.
Măsuri de ordine publică asigurate de jandarmi la un marş de protest
Efective ale Jandarmeriei Mehedinţi vor asigura, măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la marşul de protest al organizaţiilor sindicale afiliate Federaţiei Energetice Bucuresti, ce se va desfăşura în municipiul Drobeta Turnu Severin, joi, 26 februarie, în intervalul orar 15.30-17.30.
Ministerul Culturii din România, membru al rețelei Traduki
Ministerul Culturii din România va deveni membru al rețelei Traduki, statut ce va contribui la promovarea culturii scrise românești în spațiul de limbă germană, dar și în cel balcanic. Guvernul a aprobat un Memorandum privind acordarea sprijinului necesar aderării Ministerului Culturii la Traduki, rețeua europeană dedicată literaturii și cărților.
Strategia Națională de Control a Tuberculozei în România 2015-2020
Guvernul a aprobat, prin Hotărâre, Strategia Națională de Control a Tuberculozei pentru perioada 2015-2020. Actul normativ are ca scop reducerea incidenței și mortalității provocate de tuberculoză, prin asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, diagnosticare, tratare și creștere a aderenței la tratament, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Cu toate progresele înregistrate în ultimii 12 ani, România este țara Uniunii Europene cu cea mai mare incidență a tuberculozei (de patru ori peste media UE!), având una dintre cele mai mici rate de vindecare și, corelativ, prezentând o creștere anuală a rezervorului de pacienți infecțioși. Strategia își propune ca obiectiv...
Master Planul General de Transport, aprobat de Guvern
Guvernul României a aprobat astăzi, 25 februarie 2015, Master Planul General de Transport al României în vederea transmiterii acestuia la Comisia Europeană pentru îndeplinirea de către România a condiționalității ex-ante necesare pentru accesarea de fonduri structurale în cadrul Programului Operațional Sectorial Infrastructură Mare.
200 milioane euro pentru susținerea implementării proiectului privind învățământul secundar
Guvernul a aprobat, printr-un Memorandum, Raportul negocierii Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea implementării Proiectului privind învățământului secundar. De asemenea, Ministrul Finanţelor Publice a fost împuternicit să semneze textul negociat al Acordului de împrumut. După semnare, Acordul va fi supus ratificării în Parlament.
PEŞTE FARĂ DOCUMENTE LEGALE DE TRANSPORT CONFISCAT DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ MEHEDINŢENI
73 de kilograme de peşte au fost confiscate de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Gârla Mare şi Porţile de Fier II la un filtru organizat la intrarea în localitatea Salcia şi Ţigănaşi.
Maecenas mauris elementum, est morbi interdum cursus at elite imperdiet libero. Proin odios dapibus integer an nulla augue pharetra cursus.
Calendarul zilei: 1892 – S-a nascut scriitorul Al. Duiliu Zamfirescu, prozator si traducator, autor al ciclului romanesc „Perfectii diplomati” (m.25.02.1968)
Fiul arendașului Lascăr Zamfirescu. Urmează clasele primare și gimnaziale la Focșani, iar liceul și Facultatea de Drept laBucurești (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin – Romanov, viitor magistrat. În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie același an a primit gradul de Companion în aceeași lojă. Este magistrat la Hârșova și Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo...





















