În weekendul 30 iunie – 2 iulie, Craiova a fost punctul de întâlnire al festivalierilor din țară, dar și de peste hotare. Zeci de artiști emblematici au urcat pe cele două scene ale Festivalului IntenCity, amenajate pe Stadionul Ion Oblemenco și la Sala Polivalentă, atrăgând zeci de mii de participanți. Prima seară de festival,...
FlashNews:
„Nabucco” și „Silvia”, la Festivalul Internațional Elena Teodorini
„L’Arlesiana”, evenimentul muzical al săptămânii la Opera Română Craiova
EVENIMENT ARTISTIC LA DROBETA-TURNU SEVERIN – EXPOZIȚIE DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ
Comunicat de presă ANOSR – A treia încercare pentru viitorul educației: Câte Programe de guvernare mai trebuie depuse pentru ca decidenții să își asume măsuri concrete pentru studenți și tineri?
Performanta sahistilor severineni ce au reprezentat Romania la Campionatul Mondial de Dezlegari de la Magdeburg, Germania
Festivalul Internațional Shakespeare 2026 schimbă harta Craiovei: spectacole gratuite în piețe, cartiere și localitățile metropolitane
Grupul Agroland accelerează modernizarea rețelei prin transformarea magazinelor din Drobeta-Turnu Severin și Balotești în format MEGA
Expozitie masini de scris, colectia personala Iulia Damșescu, la Castelul de Apa.
Drobeta Turnu Severin – zilele orasului 24-26 Aprilie 2026
ANOSR anunta Manifest pentru educație – 14.03.2026
Protest, 25.02.2026, 12:00, în fața Palatului Cotroceni. Studenții se alătură federatiilor sindicale din invatamant.
Opera Română Craiova organizează „Prima la Scala”, un eveniment de excepție în Anul Centenar Elena Teodorini
O carieră reală începe cu descoperirea vocației în gimnaziu
Pasiune și emoție: „Boema”, reprezentație de excepție la Opera Craiova
Regal muzica la Drobeta-Turnu Severin! Opera „Carmen” de Bizet pe scena Palatului Culturii Teodor Costescu
Mica Unire, sărbatorita la Colegiul National „Gheorghe Titeica”
Un spectacol pentru întreaga familie: „Micuța Dorothy”, la Opera Craiova
Rapsodul DOMNICA TROP, considerata Tezaur Uman Viu , ne-a parasit
Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți
Categorie: Divertisment
Reguli generale pentru IntenCity Festival
Organizatorii Festivalului IntenCity, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului în România, anunță regulile generale de acces și participare pentru toți cei interesați să se bucure de atmosfera unică a festivalului. Pentru a asigura siguranța și confortul participanților, organizatorii au stabilit câteva măsuri și restricții pe care toți cei prezenți trebuie să le respecte....
BCR, sponsorul principal al Festivalului IntenCity
BCR, una dintre cele mai importante instituții bancare din România, este sponsorul principal al Festivalului IntenCity, aflat la cea de-a doua ediție, care va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, în Craiova Festivalul IntenCity este unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului din România, aducând împreună artiști de talie internațională,...
IntenCity Festival susținut de Superbet Group
IntenCity Festival este un eveniment muzical de amploare care are loc în fiecare vară la Craiova, aducând împreună artiști de top și entuziaști ai muzicii. Festivalul a debutat în vara anului 2022 și s-a bucurat de un succes extraordinar, devenind rapid un eveniment așteptat și îndrăgit de comunitatea locală și nu numai. Organizat de Opera...
Festivalul IntenCity: a treia seară la Sala Polivalentă
Cea de-a doua ediție a Festivalului IntenCity aduce în oraș nume renumite din muzica internațională. Festivalul va avea loc în intervalul 30 iunie – 2 iulie, pe două scene amplasate în Complexul Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă. În a treia seară de concerte la Festivalul IntenCity, veți avea parte de un...
Festivalul IntenCity: a doua seară la Sala Polivalentă
Cea de-a doua ediție a Festivalului IntenCity aduce în oraș nume renumite din muzica internațională. Festivalul va avea loc în intervalul 30 iunie – 2 iulie, pe două scene amplasate în Complexul Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă. În a doua seară la Sala Polivalentă, veți avea parte de ritmuri incendiare, dans...
Festivalul IntenCity: prima seară la Sala Polivalentă
Cea de-a doua ediție a Festivalului IntenCity aduce în oraș nume renumite din muzica internațională. Festivalul va avea loc în intervalul 30 iunie – 2 iulie, pe două scene amplasate în Complexul Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă. Prima seară de festival va fi cu siguranță de neuitat. Festivalul IntenCity aduce la...
Festivalul IntenCity: Program Sala Polivalentă
Alăturați-vă ritmului verii la Festivalul IntenCity care va avea loc începând cu data de 30 iunie. Ediția din acest an se va întinde pe durata a trei zile, continuând până pe 2 iulie și promite să ofere o experiență muzicală extraordinară. Fiecare seară a festivalului va fi marcată de concerte live, atât pe Stadionul Ion...
A treia ediție The Jazz Cave Festival
Peștera Ialomiței va găzdui, pentru a treia oară, festivalul The Jazz Cave Festival, un eveniment care și-a propus să restaureze legătura organică dintre om, sunet și elementele naturii. Evenimentul va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023 și va cuprinde concerte de jazz, dar și alte stiluri muzicale, expoziții itinerante și drumeții în...
Festivalul IntenCity: prima seară pe Mainstage
Festivalul IntenCity, ajuns la a doua ediție, aduce în Craiova nume mari ale muzicii internaționale. Evenimentul va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, pe două scene amplasate în cadrul Complexului Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă. În prima seară a festivalului GODZ OF ROCK urcă pe scena de pe...
Festivalul IntenCity: Program Mainstage
Începând cu 30 iunie, Festivalul IntenCity își deschide porțile pentru iubitorii de muzică. Evenimentul promite să sărbătorească vara cu trei seri incendiare alături de artiști de top. În fiecare seară de festival vor fi concerte live atât pe Stadionul Ion Oblemenco cât și la Sala Polivalentă. Programul de pe stadionul Ion Oblemenco se va desfășura...
Festivalul IntenCity, costuri și informații utile
Festivalul IntenCity, ajuns la a doua ediție, se pregătește să aducă la Craiova nume mari ale muzicii internaționale. Evenimentul va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, pe două scene amplasate în cadrul Complexului Sportiv Craiova (Stadionul Ion Oblemenco) și la Sala Polivalentă. Biletele pot fi achiziționate online, de pe iticket.ro, de la...
Au fost anunțați primii artiști la IntenCity Festival 2023. Cap de afiș este Enrique Iglesias
Festivalul IntenCity, aflat la cea de-a doua ediție, va avea loc în perioada 30 iunie – 2 iulie, în Craiova, pe două scene amenajate pe Stadionul Ion Oblemenco și Sala Polivalentă. Primii artiști au fost anunțați, iar capul de afiș al evenimentului este celebrul interpret Enrique Iglesias. Pe lângă renumitul artist pop, pe scena principală...












