Atentionare de vreme rea in Mehedinți

Începand din aceasta dupa-amiaza (n.r. 10 decembrie 2020) ora 17.00 până mâine 11 decembrie 2020, ora 15.00, judetului Mehedinti se afla sub atentionare ninsori abundente in partea de nord a judetului.

Ninsori in nordul Mehedintiului

In intervalul menționat, se preconizează ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului și viscol, în special la altitudini mari.

—În cazul manifestării fenomenelor meteorologice prognozate, facem apel la cetățeni să evite pornirea la drum, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate.

—De asemenea, să se asigure că sistemul de încălzire al autoturismului funcționează, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă.

—În situația în care, din cauza căderilor masive de zăpadă, autovehiculele rămân blocate în afara localităţii, rugăm cetățenii să tragă autoturismul pe partea dreaptă a drumului, în afara părţii carosabile, cu luminile de avarie pornite și să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru a indica locul de blocare.

—Totodată, să pornească motorul şi sistemul de încălzire, câte 10 minute la fiecare oră, pentru menţinerea căldurii în interior, cu asigurarea ventilaţiei pe timpul funcţionării motorului autovehiculului prin deschiderea uşoară a unui geam și să cureţe zăpada de pe ţeava de eşapament.

—Pentru a fi localizaţi de către echipajele de intervenţie, pe timpul nopţii, să pornească lumina din interiorul autovehiculului.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU Mehedinti