Județul Mehedinți – sub Cod Galben de vânt

Conform unui comunicat al ISU Mehedinti, până joi, 2 septembrie a.c., ora 10.00, județul Mehedinți se află sub atenționare meteorologică Cod Galben ce vizează intensificări ale vântului, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.
În intervalul menționat, în zona montană, vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 60…80 km/h, iar pe creste, temporar, rafalele vor depăși 90…100 km/h. Local, vor fi perioade în care rafalele vântului vor avea viteze, în general, de 60…65 km/h, în special, pe parcursul zilei.
Totodată, începând cu ora 10.00, pentru județul nostru a fost emisă o informare meteorologică ce vizează ploi, în general, moderate cantitativ, valabilă până mâine, 2 septembrie, la ora 23.00. În zonele de deal și de munte, sunt prognozate averse și posibile descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat, în zonele de munte, 30…40 l/mp.

În situația manifestării vântului puternic, ISU Mehedinți recomandă cetățenilor să evite deplasările și să se adăpostească în locuințe sau alte spații închise care le asigură protecția.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

Pompierii mehedințeni sunt la datorie, gata să intervină, la nevoie, în sprijinul populației afectate, pentru limitarea şi înlăturarea posibilelor efecte.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

         COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Cod galben de vânt în Mehedinti