ACTIVITĂȚI DE VERIFICARE ÎN CONTEXT COVID-19 ALE POLIȚIȘTILOR MEHEDINȚENI

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul SARS CoV-2, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii Inspectoratului de Politie Județean Mehedinți împreună cu jandarmi și polițiști locali au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Actiuni de verificare in contextul Covid-19

Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 2303 de persoane și peste 90 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, în valoare de 5500 lei.

De asemenea, au fost verificate peste 260 de mijloace de transport.

Reamintim că, la nivelul municipiului Drobeta-Turnu Severin se vor aplica măsurile prevăzute în H.G. 1090/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Dintre restricțiile ce trebuie respectate mentionăm:

  • purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, pentru toate categoriile de persoane, vaccinate, trecute prin boală sau nevaccinate;
  • este interzisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci și organizarea de petreceri private (nunți, botezuri);
  • activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05.00-21.00;
  • circulația, în intervalul orar 22:00 –05:00, este interzisă în toate zilele săptămânii pentru persoanele care nu dețin certificat verde, cu precizarea că persoanele nevaccinate pot circula în acest interval orar pe baza declarației pe proprie răspundere, a adeverinței de la angajator sau a legitimației de serviciu, în timp ce persoanele vaccinate pot circula fără restricții;
  • programul de funcțioare al agenților economici este stabilit în intervalul orar 05:00 – 21:00;
  • în centrele și parcurile comerciale, accesul este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS- CoV 2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;

Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

Polițiștii mehedințeni vor continua activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici și în perioada următoare, dar vor acționa și pentru prevenirea nerespectării legislației în vigoare.