Șefa de promoție și alți doi absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina au ales să își înceapă cariera în județul Mehedinți

Trei absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, promoția 2025, au ales să își desfășoare activitatea profesională în cadrul unității noastre, unul dintre aceștia fiind chiar șefa de promoție, originară din județul Mehedinți.

Cei trei tineri polițiști au finalizat perioada de pregătire cu rezultate foarte bune, demonstrând seriozitate, disciplină și implicare.

Performanța șefei de promoție, clasată pe primul loc la nivel național, reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate mehedințeană și confirmă valoarea profesională a noii generații de polițiști.

Alegerea de a reveni și de a profesa în județul natal reflectă dorința acestora de a contribui direct la siguranța comunității în care au crescut. Cei trei vor fi încadrați în structurile Inspectoratului, unde vor pune în practică cunoștințele dobândite în școală.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți îi felicită pe cei trei absolvenți pentru rezultatele obținute și le urează succes la început de drum, asigurându-i de sprijinul întregului colectiv. Prezența lor întărește capacitatea instituției de a răspunde prompt nevoilor de siguranță ale cetățenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.