La data de 09.05.2017, ora 20:00, poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinţi, au oprit pentru control, pe DN 67, în localitatea Malovăţ, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 37 ani, din comuna Dragutesti, judeţul Gorj.
Procedând la verificarea în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că plăcuţele cu număr de înmatriculare provizoriu montate pe autoturism la momentul opririi aparţin unui alt vehicul, ocazie cu care s-a constatat faptul că autoturismul condus era radiat din circulaţie de către autoritățile Germane din data de 24.01.2017.
Pe numele conducătorului auto, a fost întocmit dosar penal.
La data de 10.05.2017 ora 00:20, poliţiştii Posturilor de Poliție Malovăț și Bâlvănești au depistat un tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Izvoru Bîrzii, județul Mehedinți, în timp ce conducea pe D.N.67 în localitatea Halânga, județul Mehedinți, un moped, fără a poseda permis de conducere.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal.