Home ACTUALITATE Încep soldările de sezon!

Încep soldările de sezon!

Încep soldările de sezon!

În perioada 15 ianuarie -15 aprilie se desfășoară soldările de iarnă. Produsele vândute trebuie să fie specifice iernii și toamnei. Reducerile sunt aplicabile doar produselor nealimentare: articole sportive, confecții sau încălțăminte.

În conformitatea cu legea, agenții economici au obligația să informeze cu 15 zile înainte Primăria Municipiului Drobeta Turnu-Severin care este perioada de desfășurare a vânzărilor de soldare. De asemenea comercianții au obligația de a anunța și aplica o reducere pe cel mai scăzut preț practicat în ultimele 30 de zile în spațiul comercial respectiv.

Sfatul nostru: citirea cu atenție a prețurilor noi cât și a celor vechi afișate pe etichete și verificarea dacă reducerea rezultată este în conformitate cu procentul de reducere afișat. În locațiile care dețin cititoare de coduri de bare prețurile corecte pot fi verificate cu aceste aparate. O altă practică des întâlnită este vânzarea de articole contrafăcute la preț de produs original. Perioada de desfășurare a acestor reduceri este de maxim 45 de zile.

Neinformarea Primăriei cu privire la vânzările de soldare atrage dupa sine sancțiuni ce constau în amenzi cu valori cuprinse între 200 și 1000 lei. Abaterea de la legile ce privesc reducerile de sezon se sancționează cu amenzi de până la 10.000 lei. Marfa nevândută trebuie distrusă conform legii.

Soldările pentru articolele de vară vor avea loc în intervalul 1 august-31 octombrie.