In perioada 04-06 septembrie, cinci șahisti de la Șah Club Drobeta au participăt la prima lor competiție desfășurată cu prezență fizică și in conditii de siguranta sanitară, Cupa Complex Ciucas Cheia, județul Prahova. Fondurile necesare participării la aceasta cupă au fost asigurate de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.
După o pauza de 6 luni, timp in care lecțiile s-au ținut online, fără prezență fizica in sălile de antrenament, revenirea ]n fața tablei cu 64 de pătrate a fost destul de dificilă și prin prisma faptului ca partidele s-au desfașurat cu respectarea strictă a regulilor și măsurilor de siguranță sanitară, impuse de combaterea pandemiei COVID-19, dar și datorită absenței partidelor efectiv jucate.
Competiția a fost avizată de Ministerul Tineretului și Sportului si omologată FR Șah și FIDE.
In cadrul CUPEI COMPLEX CIUCAS COPII NASCUTI DUPA 2008 (sub 12 ani) CHEIA, SANDU ANDREI ȘTEFAN a ocupat poziția a II-a, la categoria U12 ani si locul al III-lea in clasamentul general, rezultate pentru care a fost recompensat cu un trofeu si 2 medalii.
Rezultat foarte bun a obtinut si sportiva Mîndreci Andreea, Șah Club Drobeta, grupa începători, care a ocupat locul 13-16.
Openul CUPA COMPLEX CIUCAS CHEIA a dus la start 65 de sportivi, inclusiv Maestri nationali si CM. Șah Club Drobeta a fost reprezentat de: PETRESCU ANDREEA care a ocupat locul I la feminin, depășind șahiste mai bine clasate precum Didiliuc Dariana-Gabriela (WCM) sau Florea Dorina (WNM), ROȘCA MARIO și MÎNDRECI CRISTIAN care au obținut performante bune, nivelul concursului fiind unul foarte ridicat, mulți dintre participanții având ELO 1600-2200.
Iată ce a declarat președintele clubului Sandu Ștefan Marius (NM): “Ne dorim foarte mult revenirea la normalitate și în șah. A fost o perioadă dificilă pentru șahiști, atât elevi cât și antrenori, ne-au lipsit jocurile efective, atmosfera efervescenta a concursurilor care ii motiveaza foarte mult pe cei mici. Sperăm să putem participa la cât mai multe competiții până la sfârșitul anului, să depunem mai mult efort în pregătirea zilnică și să obținem căt mai multe categorii. Pe de altă parte, încercăm atragerea copiilor spre șah, să învețe și să practice sportul minții, binecunoscut ca mijloc educational pentru dezvoltarea gândirii logice, a memoriei, imaginației, concentrarii, etc. Îi felicit pentru rezultatele obținute, și vă rog să rețineți ca nu este ușor să joci o partidă de minumum 2 ore cu masca pe față.”
Mult succes tuturor șahiștilor în compețiile viitoare și rezultate cât mai bune!