Home ACTUALITATE Marea Maestră Internaţională Elisabeta Polihroniade a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani

Marea Maestră Internaţională Elisabeta Polihroniade a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani

Marea Maestră Internaţională Elisabeta Polihroniade a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani

Marea Maestră Internaţională Elisabeta Polihroniade, care a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, va fi înmormântată marţi, la Cernica, a anunţat Federaţia Română de Şah.

“După o lungă suferinţă, astăzi, 23 ianuarie 2016, s-a stins din viaţă Elisabeta Polihroniade. Născută în Bucureşti la data de 24 aprilie 1935, Marea Maestră Elisabeta Polihroniade a fost, fără doar şi poate, personalitatea cea mai cunoscută a şahului românesc. 7 titluri de campioană naţională, 9 medalii la Olimpiade (atât individuale cât şi cu echipa), primul arbitru internaţional al României sunt doar câteva dintre performanţele ei profesionale. Pe lângă acestea se adaugă şi activităţile de promovare şi popularizare a şahului, dintre care menţionăm: emisiunea binecunoscută de şah de pe TVR, Revista Română de Şah – Gambit, Campionatul Naţional şcolar de şah şi cele 9 ediţii ale Turneului Regilor. Trupul neînsufleţit va fi depus luni, la biserica Domniţa Bălaşa. Înmormântarea va avea loc marţi, la Cernica”, se arată pe site-ul frsah.ro.

Născută la 23 aprilie 1935, Elisabeta Polihroniade a câştigat nouă medalii olimpice ca jucătoare şi a participat la zece ediţii ale JO, dintre care la opt a fost arbitru internaţional.

A câştigat 7 titluri de campioană a României şi a participat la peste 150 de turnee internaţionale. În 1967 a primit Ordinul Meritul Sportiv, iar în anul 2000 a obţinut Medalia Naţională Serviciul Credincios.

În 1999 a primit Diploma de Onoare a Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), numele său fiind înscris în “Cartea de Aur a FIDE”, inaugurată cu acest prilej.