Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi vor asigura joi, 05
mai ac., măsuri de ordine specifice pentru ca manifestările religioase ocazionate de
prăznuirea Hramului Catedralei Episcopale,,Învierea Domnului” și ,,Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe”,să se desfășoare în condiții depline de siguranță.
Începând cu ora 08.30, jandarmii vor fi prezenți în zona Catedralei și vor acționa pentru
protecţia participanţilor la procesiunea religioasă pe timpul deplasării precum şi pe traseele de
afluire/defluire către locul de închinare, prevenirea faptelor de natură infracţională şi
contravenţională, fluidizarea traficului auto şi pietonal.
Pentru asigurarea climatului de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor
situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Mehedinţi
recomandă credincioșilor să manifeste calm, înțelegere, să respecte indicaţiile forţelor de
ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să adopte un comportament civilizat
faţă de ceilalţi participanţi, să evite consumul de băuturi alcoolice în zona lăcaşului de cult şi
să supravegheze permanent bagajele şi bunurile personale.