Home ACTUALITATE EVENIMENT Intervenţii în weekend ale pompierilor mehedinţeni

Intervenţii în weekend ale pompierilor mehedinţeni

Intervenţii în weekend ale pompierilor mehedinţeni

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au intervenit, în acest weekend, pentru stingerea a trei incendii izbucnite la case de locuit, pentru scoaterea unei persoane decedate dintr-o anexă improvizată, dar şi pentru acordarea primului-ajutor medical şi transportarea la spital a 21 de persoane, două dintre acestea fiind victime ale unui accident rutier. Tot în această perioadă, pompierii au intervenit în mai multe zone din municipiul Dr.Tr.Severin pentru îndepărtarea acoperişurilor şi copertinelor desprinse de pe blocuri. Într-una dintre situaţii acoperişul căzut de pe un bloc a avariat zece autoturisme.

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au intervenit în localităţile Gura Poroinei şi Cerneţi (comuna Şimian), dar şi în municipiul Dr. Tr. Severin, str. M Eminescu, pentru stingerea unor incendii izbucnite la case de locuit. Două dintre acestea au fost generate de scânteile provenite de la coşurile de fum necurăţat de funingine, iar al treilea de un scurtcircuit electric produs de un frigider lăsat sub tensiune. Intervenţia pompierilor a făcut ca incendiile să nu se extindă, pagubele înregistrate ca urmare a izbucnirii acestor incendii fiind minore.

Sâmbătă, 10 ianuarie a.c., la ora 10.30, Detaşamentul de pompieri Drobeta Tr. Severin a intervenit în municipiul Drobeta Tr. Severin, pe str. Tabla Buţii, nr. 14, la solicitarea poliţiei, pentru scoaterea unei persoane decedate (o femeie în vârstă de 69 de ani) dintr-o anexă improvizată.

Duminică, 11 ianuarie a.c., la ora 02.38, pompierii mehedinţeni au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier cu victime multiple, pe Dealul Stârmina, DN56A, la limita dintre comuna Hinova şi comuna Rogova. A fost alertat Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin care s-a deplasat la faţa locului cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. La sosirea pompierilor la locul producerii accidentului, s-a constatat că un autovehicul era răsturnat în afara părţii carosabile, în urma accidentului rezultând patru victime, cea încarcerată (picior prins) a fost scoasă de către participanţii la trafic, până la sosirea echipajului de intervenţie. Paramedicii SMURD au acordat primul-ajutor medical unui copil de 4 ani şi unui adult, celelalte două victime fiind preluate de către două echipaje ale S.A.J. Mehedinţi. Victimele, stabile hemodinamic, au fost transportate la Spitalul Judeţean Mehedinţi – U.P.U, pentru investigaţii suplimentare.

În noaptea de duminică, începând cu ora 21.27, mai multe echipaje de pompieri, din cadrul Detaşamentului Drobeta Tr. Severin, au intervenit în municipiul Dr.Tr.Severin, pe strada C.D. Ionescu, la bl. XF17 şi bl. XF15, pe b-dul Tudor Vladimirescu, la bl.IS7 şi bl.IL1A, dar şi str. Alion, bl.2, pentru îndepărtarea unor elemente de acoperiş prăbuşite sau aflate în pericol de prăbuşire, dar şi pentru îndepărtarea unor copertine(ale unor balcoane), care s-au desprins şi se aflau în pericol de prăbuşire.

Aproximativ 250 mp din acoperişul blocului XF17, construit din lemn cu învelitoare din tablă, s-a prăbuşit din cauza vântului puternic şi a avariat 10 autoturisme parcate, iar acoperişul blocului XF1, desprins pe o suprafaţă de cca. 20 mp, punea în pericol siguranţa întregului acoperiş. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea elementelor de construcţie căzute pe cele 10 autoturisme, dar şi pentru îndepărtarea celor aflate în pericol de cădere. Totodată, copertinele aflate în pericol de cădere de la balcoanele a trei blocuri, au fost îndepărtate de pompieri, prevenind astfel riscul de producere a unor accidente.