Rezultatele finale ale concursului naţional de ocupare a posturilor didactice sau a catedrelor declarate vacante sau rezervate în învățământul preuniversitar au fost făcute publice în ziua de 24.07.2015. În judeţul Mehedinţi, pentru cele 16 posturi vacante pe perioadă nedeterminată scoase la concurs la disciplinele informatică, limba rromani, matematică, muzică, teatru şi machete, precum şi pe posturi vacante cu perioadă determinată s-au înscris 625 de candidaţi. În conformitate cu prevederile Metodologiei-Cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2015-2016, anexă la OMEN 4895/10.11.2014 au susţinut probele practice şi inspecţiile speciale la clasă 495 dintre cei înscrişi, aceştia îndeplinind condiţia de a participa la proba scrisă desfăşurată în data de 15.07.2015 în centrul de examen Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin. La concurs au participat 485 de candidaţi, dintre care, conform drepturilor prevăzute de metodologie, 112 candidaţi s-au retras, un candidat a fost eliminat în timpul probei scrise, urmând ca un număr de 288 de lucrări să fie evaluate în centrele organizate la nivel naţional. După finalizarea perioadei de contestaţii, 64,26% dintre candidaţii din judeţul Mehedinţi au obţinut note de peste 5.
În ziua de 27.07.2015 va avea loc repartizarea candidaţilor cu media de repartizare minimum şapte la concursul din sesiunea 2015, conform art. 61 alin. (8) din Metodologie, pe posturi didactice sau catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.




