La data de 01 martie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea infracţionalităţii
economice au identificat și reţinut un bărbat de 44 ani, din orașul Strehaia.
Persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune
fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9, alin.1, lit. c, din Legea nr. 241/2005, cu
aplicarea art.35, alin.1, din C.p., constând în aceea că, în calitate de
administrator al unei societăți comerciale din orașul Strehaia, în perioada
2012–2015 a înregistrat în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive,
reprezentând achiziţii de mărfuri de la mai multe societăţi din ţară, operaţiuni
comerciale nerecunoscute de aceşti furnizori.
Prin aceste operaţiuni a fost prejudiciat bugetul statului cu suma de aproximativ
1.480.000 lei.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi
Arestare Preventivă al IPJ Mehedinţi, urmând ca în data de 02.03.2016 să fie
prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi cu propunerea
corespunzătoare.