Home ACTUALITATE Protocol de cooperare cu Guvernul Republicii Serbia pentru construcția autostrăzii Timișoara – Pančevo

Protocol de cooperare cu Guvernul Republicii Serbia pentru construcția autostrăzii Timișoara – Pančevo

Protocol de cooperare cu Guvernul Republicii Serbia pentru construcția autostrăzii Timișoara – Pančevo

România și Serbia vor colabora pentru punerea în aplicare a studiului de fezabilitate privind planificarea și proiectarea unui nou drum rutier de mare viteză între Timișoara și Pančevo. În acest sens,Guvernul a aprobat în ședința din 2 martie 2017 un Memorandum privind negocierea și semnarea unui Protocol de cooperare între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia.

Potrivit Protocolului promovat de Ministerul Transporturilor, cele două Guverne vor colabora pentru susținerea diplomatică și financiară a proiectelor de investiții legate de transport la frontiera comună dintre România și Republica Serbia, în special pentru construcția autostrăzii Timișoara – Vârșeț – Pančevo până în anul 2025, potrivit rezultatelor studiilor de fezabilitate.

Includerea unei noi autostrăzi este o prioritate în master planurile de transport ale celor două state. Tronsonul dintre Pančevo și Vârșeț este recunoscut în lista unică de proiecte pregătite a Serbiei, iar execuția lucrărilor pentru sectorul de drum Timișoara – Moravița este cuprinsă în Strategia de implementare a Master Planului General de Transport al României pe lista lungă a proiectelor din sectorul rutier, în prima perioadă de finanțare 2014-2020, cu suma de 29,5 milioane euro fără TVA.