Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au intervenit, în ultimele 24 de ore,
pentru înlăturarea riscului de producere a unui incendiu ca urmare a unui
accident rutier, pentru acordarea primului-ajutor unui număr de 9 persoane
cu probleme medicale, dar şi pentru deblocarea uşilor a trei apartamente.
Joi, 29.10.2015, la ora 08.22, Detaşamentul de Pompieri Dr.Tr.Severin a
intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de
descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în municipiul Dr.Tr.Severin, str. M.
Kogălniceanu, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la et.1 al unui bloc
de locuit. Pompierii au pătruns în apartament, pe una dintre ferestre, cu ajutorul
scării culisabile. În interior a fost găsită o femeie, în vârstă de 56 de ani,
decedată. Echipajul de pompieri a deblocat uşa, facilitând accesul poliţiei şi
echipajului SAJ, care a declarat decesul.
Joi, 29.10.2015, la ora 11.09, Detaşamentul de Pompieri Dr.Tr.Severin a
intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de
descarcerare şi o autoplatformă pentru salvări de la înălţime, în municipiul
Dr.Tr.Severin, str. Crişan, pentru deblocarea uşii unui apartament, situat la et.4.
Pompierii au pătruns în apartament pe fereastra balconului, cu ajutorul
autoplatformei au deschis uşa de la intrare. Bărbatul, în vârstă de 92 de ani, care
locuia în apartament, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale sau transport la
spital.
Joi, 29.10.2015, la ora 11.13, Detaşamentul de Pompieri Orşova s-a
deplasat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, la solicitarea echipajului de
poliţie, pentru deblocarea uşii unui apartament, situat la et. 4, în municipiul
Orşova, str. Crizantemelor. Pompierii au acţionat cu accesoriile din dotare
pentru deblocarea uşii, facilitând accesul echipajelor de poliţie şi ambulanţă în
apartament. Persoana blocată era cunoscută cu probleme psihice.
Vineri, 30.10.2015, la ora 00.55, Detaşamentul de Pompieri Dr. Tr.
Severin a intervenit cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, o
autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, pentru asigurarea
măsurilor de apărare împotriva incendiilor la un accident rutier, produs pe raza
localităţii Şimian. La sosirea pompierilor la locul evenimentului, un autoturism
se afla răsturnat în afara părţii carosabile. Echipajul SAJ a rămas la faţa locului
pentru a acorda asistenţă medicală uneia dintre cele trei persoane aflate în
autoturism în momentul producerii accidentului.




