Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul
Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,
a inculpatului VÎRLAN MARIUS – MARICEL, inspector principal de
poliție în cadrul I.P.J. Vrancea – Poliţia Oraşului Mărăşeşti, la data faptelor,
în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau
pentru altul un folos necuvenit (8 infracțiuni),
– fals intelectual (2 infracțiuni),
– uz de fals (2 infracțiuni),
– luare de mită,
– favorizarea infractorului,
– înşelăciune.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2013, inculpatul Vîrlan Marius – Maricel, ofiţer de
poliţie cu grad de inspector principal în cadrul I.P.J. Vrancea – Poliţia
Oraşului Mărăşeşti, a efectuat diverse activități specifice (controale,
cercetări la fața locului) la mai multe societăţi comerciale. În aceste
împrejurări, acesta, fie a ridicat documente de evidenţă contabilă, precum
şi sume de bani, fără temei legal şi fără a înregistra actul de control în
evidenţele poliţiei, fie a întocmit două dosare penale pentru o fapte care
constituiau în realitate contravenţii și a ridicat bani fără justificare legală şi
fără să îi depună la poliţie. Pentru a justifica deschiderea unuia dintre cele
două dosare penale, a întocmit acte procesuale în fals şi, pe baza acestora, a
formulat propuneri pe care le-a înaintat procurorului de caz.
În cursul anului 2014, acelaşi inculpat, în cadrul cercetărilor pe care le-a
efectuat într-un alt dosar penal, deşi a recuperat o parte din bunurile sustrase
persoanelor vătămate din acea cauză (bijuterii din metale preţioase), nu a
depus întreaga cantitate a acestora la Banca Naţională – Filiala Buzău, astfel
cum cereau prevederile legale, însuşindu-şi diferenţa (apreciată la 28.000 lei
potrivit părții vătămate). Ca să ascundă sustragerea unei părţi a bijuteriilor
recuperate, a întocmit în fals un proces – verbal de predare – primire a
acestora către părţile vătămate din acel dosar.
De asemenea, inculpatul Vîrlan Marius – Maricel a pretins şi a primit
de la cumpărătorul unor bunuri furate, suma de 200 lei pentru a nu mai
continua cercetările faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de
tăinuire. De asemenea, ofiţerul de poliţie nu a înregistrat denunţul formulat
privind săvârşirea unei infracţiuni de furt.
În perioada mai – iulie 2014, pe fondul unei cercetări penale pe care o
efectua, inculpatul Vîrlan Marius – Maricel a pretins persoanei cercetate
suma totală de 5.850 lei pentru acoperirea prejudiciului, bani pe care însă şi
i-a însuşit.
În contextul altor cercetări penale, a primit de la persoanele cercetate
suma de 2.000 lei în vederea remiterii acestei sume de bani către partea
vătămată, din care a remis în fapt doar 700 lei, iar diferenţa și-a însuşit-o.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, cu
propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.




