Home ACTUALITATE LEGE&ORDINE OBIECTE DE PATRIMONIU CU VECHIME DE CIRCA 2.000 DE ANI, RECUPERATE DE POLIŢIŞTI

OBIECTE DE PATRIMONIU CU VECHIME DE CIRCA 2.000 DE ANI, RECUPERATE DE POLIŢIŞTI

OBIECTE DE PATRIMONIU CU VECHIME DE CIRCA 2.000 DE ANI, RECUPERATE DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii din Constanţa au recuperat patru ancore antice, dintre care una unică în ţară, care au fost sustrase dintr-un sit arheologic submarin  al Mării Negre.

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au efectuat cercetări într-un caz privind sustragerea, în mod ilegal, din situl arheologic submarin al Mării Negre, a patru ancore antice.

A fost identificat un bărbat de 37 de ani, din municipiul Constanţa, bănuit de comiterea faptei.

Din investigaţii, s-a stabilit că cele patru piese sunt ancore antice din perioada secolelor I d. H., – VI d.H. (una dintre acestea fiind unică în ţară) şi ar face parte din patrimoniul cultural naţional.

Poliţiştii au recuperat bunurile în cauză, care au fost predate, conform prevederilor legale, Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a bărbatului.