Jandarmii mehedinţeni au fost angrenaţi la sfârşitul săptămânii în misiuni de asigurare a climatului de ordine şi siguranţă publică la manifestările cultural- artistice și sportive, ce au avut loc în municipiul Drobeta Turnu Severin.
Sâmbătă, 21 noiembrie, începând cu ora 10.00, în zona pietonală de pe strada Crișan a avut loc evenimentul cultural-artistic și medieval ,,Drobeta –un oraș de legendă”, cu participarea unui public numeros pentru care s-au pregatit o serie de activități.
Jandarmii au fost prezenți în zona manifestărilor și au actionat acționat cu preponderență pentru asigurarea unui climat de siguranță publică și prevenirea producerii de fapte antisociale.
Efectivele de jandarmi au monitorizat buna desfășurare a competiției sportive Cupa 1 Decembrie la fotbal, organizată de Directia Județeană de Tineret și Sport, sâmbătă 21 noiembrie, în intervalul orar 09.00-15.00 la Sala Polivalentă din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Jandarmeria Mehedinți recomandă respectarea regulilor stabilite de organizatori, iar în cazul în care este afectată ordinea și liniștea publică să apeleze în cel mai scurt timp forțele de ordine aflate în dispozitivele de ordine publică.