Medic oncolog trimis în judecată pentru luare de mită

Medic oncolog trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului CSIKI CSONGOR, medic specialist oncologie medicală, șef Compartiment Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc și coordonator județean al Programului național de oncologie pentru județul Harghita, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea a 52 infracţiuni de luare de mită.

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, organizate de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române, organizate de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin

În perioada 21-23 ianuarie 2015 cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE, Moldova şi Ţara Românească, unul dintre cele mai mari evenimente care a avut loc în istoria neamului românesc, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta Turnu Severin, a organizat o serie de manifestări dedicate acestui eveniment, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Petre Segescu.

Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat doi judecători

Consiliul Superior al Magistraturii a suspendat doi judecători

În şedinţa din data de 26 ianuarie 2015, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea din funcţie a doamnei Adam Roxana Anca, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, precum şi a domnului Ordog Lorand Andras, judecător în cadrul Tribunalului Covasna, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni.

INCOMPATIBILITATE – 14 FOȘTI SAU ACTUALI ALEȘI LOCALI

INCOMPATIBILITATE – 14 FOȘTI SAU ACTUALI ALEȘI LOCALI

Agenția Națională de Integritate a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a 14 aleși locali (cinci primari, doi viceprimari, un consilier județean, patru consilieri locali și doi foști consilieri locali), ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, încălcând, astfel, mai multe articole ale Legii nr. 161/2003.

Dezbaterea publică privind Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate se lasă aşteptată

Dezbaterea publică privind Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate se lasă aşteptată

Având în vedere că a trecut mai bine de o lună de zile de când Guvernul României a adoptat un Memorandum privind înfiinţarea, în subordinea Ministerului Justiţiei, a unei agenţii dedicată gestionării bunurilor sechestrate în cadru procesual-penal, cu termen de realizare luna martie 2015, iar dezbaterea publică pe acest subiect nu a fost iniţiată de Ministerul Justiţiei.

Din trafic…

Din trafic…

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri mehedințeni au acţionat pentru identificarea participanţilor la trafic care nu respectă regulile de circulație și pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave.

CONFLICT DE INTERESE PENAL ȘI INFRACȚIUNI ASIMILATE INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE – TEODORESCU THEODOR RĂZVAN EMIL, FOST DIRECTOR ÎN CADRUL C.N.A.D.N.R. S.A.

CONFLICT DE INTERESE PENAL ȘI INFRACȚIUNI ASIMILATE INFRACȚIUNILOR DE CORUPȚIE – TEODORESCU THEODOR RĂZVAN EMIL, FOST DIRECTOR ÎN CADRUL C.N.A.D.N.R. S.A.

Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie penală, precum și sâvârşirea infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, de către TEODORESCU THEODOR RĂZVAN EMIL, fost Director al Direcţiei Achiziţii Finanţare de la Buget din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în perioada 08 aprilie - 21 octombrie 2013.

Intervenţii ale pompierilor mehedinţeni de salvare şi evacuare a apei

Intervenţii ale pompierilor mehedinţeni de salvare şi evacuare a apei

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină, în acest weekend, pentru deblocarea uşii unui apartament, salvarea unei persoane, evacuarea apei, dar şi prevenirea izbucnirii unui incendiu în urma unui accident rutier. Tot în această perioadă, serviciul SMURD a intervenit la 13 urgenţe medicale, acordând asistenţă medicală şi transportând la spital 13persoane cu afecţiuni medicale.

Perchiziții în Harghita

Perchiziții în Harghita

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni de fals.

PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR DE POLIŢIŞTI

PERSOANE SUPRAVEGHEATE JUDICIAR DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii au luat, în ultima săptămână, măsuri pentru supravegherea judiciară a 171 de persoane, faţă de care instanţele de judecată au dispus măsuri preventive. În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 34 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial.

CUPA UNIRII la ȘAH

CUPA UNIRII la ȘAH

Joi 22 ianuarie 2015 s-a desfășurat la Casa Tineretului din Drobeta Turnu Severin Cupa Unirii la Șah, în organizarea Șah Club Drobeta. Au participat 25 de copii din Drobeta Turnu Severin și Baia de Aramă. După 5 runde desfășurate în sistem elvetian, podiumul arata astfel: Locul 1: Andreea Petrescu – 5 puncte Locul al 2-lea: Bărbulescu Robert – 4 puncte Locul al 3-lea: Tilea Luca – 4 puncte Rezultate complete gasiti aici!

AUTOVEHICULE SUSTRASE DIN STRĂINĂTATE, DEPISTATE DE POLIŢIŞTII ROMÂNI

AUTOVEHICULE SUSTRASE DIN STRĂINĂTATE, DEPISTATE DE POLIŢIŞTII ROMÂNI

Poliţiştii din Timiş au depistat trei autovehicule, în valoare totală de 118.000 de euro, care figurau în bazele de date ca fiind sustrase din Italia şi Franţa. În perioada 19 – 23 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Timiş au depistat trei autovehicule care figurau sustrase din Italia şi Franţa. În fapt, la data de 19 ianuarie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat, pe raza localităţii Giarmata, judeţul Timiş, un autovehicul care figura sustras din Italia din data de 14 ianuarie a.c. Autovehiculul, a cărui valoare se ridică la aproximativ 100.000 de euro, se...