Home ACTUALITATE JUSTITIE Decizii ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Decizii ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Decizii ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului SFICHI LUCIAN ILIE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 24/25.12.2014, aflându-se într-un club din municipiul Suceava, inculpatul i-a sustras persoanei vătămate R.G. din poşetă un telefon mobil marca iPhone, precum şi suma de 26 lei, după care a părăsit incinta clubului, deplasându-se la domiciliu.

A doua zi, inculpatul Sfichi Lucian Ilie a scos din telefonul mobil furat cartela SIM, pe care a aruncat-o, păstrând doar telefonul, pe care nu l-a folosit.

La începutul lunii ianuarie 2015, inculpatul i-a vândut telefonul martorului C.C.S. pentru suma de aproximativ 550 lei, fără a-i comunica cumpărătorului provenienţa bunului, apoi a cheltuit banii obţinuţi.

Ulterior, C.C.S. i-a vândut acelaşi telefon, care era închis şi blocat şi pe care nu-l folosise, martorului C.S.I. pentru suma de 600 lei. Fără a cunoaşte provenienţa ilicită a bunului cumpărat şi fără a-l folosi la rândul său, C.S.I. a postat pe un site, spre vânzare telefonul mobil, care a fost achiziţionat de un cetăţean din Danemarca pentru suma de 205 lire.

Din declaraţia persoanei vătămate R.G. rezultă că telefonul mobil care i-a fost sustras avea activată aplicaţia „Find my iPhone”, motiv pentru care, la data de 16 februarie 2015, mama sa a fost sunată de un cetăţean din Danemarca, care i-a spus că a cumpărat telefonul fiicei sale pentru suma de 350 dolari.

Telefonul mobil aparţinând persoanei vătămate R.G. nu a fost recuperat. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că telefonul mobil menţionat a fost achiziţionat la preţul de 3.649  lei, la data de 6 noiembrie 2013.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.