Home ACTUALITATE SOCIAL FORMARE PROFESIONALĂ DE BAZĂ ŞI CONTINUĂ ÎN DOMENIUL DROGURILOR

FORMARE PROFESIONALĂ DE BAZĂ ŞI CONTINUĂ ÎN DOMENIUL DROGURILOR

FORMARE PROFESIONALĂ DE BAZĂ ŞI CONTINUĂ ÎN DOMENIUL DROGURILOR

Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au organizat, în cursul anului 2014, o serie de sesiuni de formare în domeniul prevenirii consumului de droguri, fiind instruite de către formatorii atestaţi ai ANA, 1040 de persoane, atât din rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne (358), cât şi din cadrul instituţiilor partenere – 682 beneficiari.

Formele de educaţie continuă destinate personalului MAI au vizat formarea de bază şi specifică în domeniul dependenţei de droguri şi utilizarea testelor de depistare a consumului de droguri la conducătorii auto.

Astfel, pe parcursul anului 2014, au fost instruiţi de către specialiştii ANA:

  • 77 de poliţişti rutieri din judeţele Timiş, Harghita şi Prahova;
  • 80 ofiţeri specialişti din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din judeţele Braşov, Vaslui, Mureş şi Călărşi;
  • 162 specialişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – Inspectoratul General al Poliţiei Române din opt judeţe: Iaşi, Braşov, Mureş, Piteşti, Vâlcea, Timişoara, Botoşani şi Craiova;
  • 39 specialişti din cadrul I.P.J. Constanţa – Serviciul Ordine Publică;
  • 22 angajaţi nou încadraţiai ANA, care au beneficiat de o instruire la locul de muncă în vederea formării de bază în domeniul drgurilor. De asemenea, personalul ANA a participat la seminarii on-line organizate sub egida CEPOL, în domenii precum antidrog, politici publice, anti-discriminare etc.

De asemenea, formatorii autorizaţi ANA au organizat sesiuni de instruire în domeniul drogurilor şi pentru partenerii săi instituţionali, iar formele de educaţie continuă au fost:

  • Iniţiere în prevenirea consumului de droguri în comunitate, sesiune de formare care a avut ca beneficiari 184 poliţişti locali din Bucureşti si alte şase judeţe: Alba, Deva, Bacău, Timişoara, Caraş-Severin, Târgu-Mureş;
  • Educaţie antidrog – 2014 – formare de bază în domeniul prevenirii consumului de droguri, sesiune de formare care a avut ca beneficiari46 cadre didactice din judeţul Bacău;
  • Abilităţi de viaţă sănătoasă la adolescenţi – prevenirea consumului de droguri   –  NECENZURAT, sesiune de formare care a avut ca beneficiari 288 cadre didactice din judeţele Sibiu, Iaşi, Vaslui, Bacău, Constanţa, Târgu-Mureş, Baia-Mare, Suceava, Ploieşti şi Craiova;
  • Asistenţa integrată a consumatorilor de droguri – standarde de prevenire şi asistenţă, sesiune de formare care a avut ca beneficiari87 asistenţi sociali, psihologi, educatori şi jurişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din trei judeţe.

Şi anul acesta, Agenţia Naţională Antidrog va derula stagii de formare conform Strategiei de Formare şi a Graficului de formare în domeniul drogurilor 2015.