Din cauza izolării, a șomajului tehnic, și a altor măsuri menite să ne țină departe de alergătura cotidiană, a venit vara și nici nu știm cum a trecut primăvara. Dar autoritățile locale au fost mai atente la schimbarea temperaturilor si a anotimpurilor, și au dat drumul la lucrarile specifice sezonului: de asfaltare, de reamenajare, de curațire și igienizare, crearea de noi locuri de joaca, etc. Parcurile, aleile dintre blocuri și străzile mărginașe au devenit un adevărat furnicar de muncitori, utilaje, echipamente, materiale.
Primăria Drobeta Turnu Severin deja a demarat proiecte de în cartierele marginașe Schela, Gura Văii urmând Banovița-Apolodor și Dudașul Schelei, in scopul modernizării și urbanizarii acestora.
A început și amenajarea unei suprafețe de 3.500 metri pătrați, din zona Detașamentului de Pompieri, pe strada Dumitru Gheață, unde se vor realiza: 80 de locuri de parcare, alei de acces, trotuare, spații verzi pentru recreere, loc de joaca modern.
In plus, Primăria împreună cu personalul școlilor au igienizat spatiul din unitățile de învățământ, urmând ca în scurt timp să soseasca termoscanerele, pentru măsurarea temperaturii corporale și lămpile ultraviolete, care vor asigura măsuri de protecție suplimentare pentru elevii și cadrele didactice ce urmeaza să susțina examenele nationale.
