Astazi, 15 decembrie a.c., cel puțin 3 accidente grave s-au soldat cu un deces si victime cu multiple politraumatisme, pe fondul nerespectării distanței intre autovehicule dar și a depasirilor neregulamentare. Astfel, pe DN 56A, la ieșirea din localitatea Recea spre Vinju Mare, 2 autoturisme s-au ciocnit frontal, o femeie de 60 de ani a decedat iar o altă persoană cu politraumatisme a fost transportată de către un echipaj SAJ la UPU. Accidentul, produs pe centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin, între două autotrenuri si o autoplatforma, s-a soldat cu doua victime, care au suferit politraumatisme. Acestora li s -au acordat îngrijiri medicale de către echipajele SMURD si SAJ, ulterior fiind transportate la UPU. Pompierii au asigurat si masurile de apărare împotriva incendiilor la vehiculele implicate în accident
Pe Calea Timișoarei a avut loc un alt accident rutier două autoturisme trei persoane fiind rănite ușor.