Home ACTUALITATE De Bobotează, jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică

De Bobotează, jandarmii vor asigura ordinea și siguranța publică

De Bobotează,  jandarmii vor  asigura ordinea  și siguranța publică

Efective de ordine publică ale Jandarmeriei Mehedinți alături de alte forţe de ordine vor asigura sâmbătă, 06 ianuarie a.c., climatul de ordine si siguranță publică pe perioada desfășurării manifestărilor religioase cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului, în municipiile Drobeta Turnu Severin, Orșova și în localitățile Gruia, Gura Motrului, Șimian, Baia de Aramă si Brebina.

Jandarmii vor asigura protecţia participanţilor şi vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, pe timpul deplasării enoriaşilor de la lăcaşele de cult către Portul Drobeta Turnu Severin, unde se va organiza slujba de sfinţire a apei. Pentru prevenirea aglomerărilor de persoane, în zona de distribuire a apei sfinţite vor fi create culoare special amenajate, prin montarea gardurilor de protecţie.

Jandarmeria Mehedinţi recomandă credincioşilor să manifeste calm şi înţelegere faţă de măsurile stabilite de organizatori, să acorde atenţie sporită la modul de asigurare a bunurilor personale și să evite implicarea în conflictele de orice natură.