In conditiile in care gradinitele, scolile si universitatile nu se vor mai deschide anul acesta, Ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, a declarat că mediile elevilor vor putea fi încheiate cu două note, iar Evaluarea Națională și Bacalaureatul vor fi susținute în a doua parte a lunii iunie. Prioritatile Ministerului Educatiei, in contextul actual al pandemiei COVID -19, sunt de a asigura cadrul necesar pentru incheierea in bune conditii a anului scolar 2019-2020 dar si de sustinere in siguranta sanitara a examenelor nationale. Cursurile continua cu ajutorul tehnologiei, urmand ca materia care nu s-a parcurs sa fie recuperata in anul scolar 2020-2021.
Pentru elevii care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor veni în sprijinul lor cu resurse de învățare și sarcini de lucru. Mediile elevilor pot fi incheiate cu minimum 2 calificative si fara a se mai da teze, in situatia in care elevul nu are 2 note, inspectoratul scolar va transmite modalitatile de incheiere a mediei.
Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a a XIII-a, anii de final de ciclul profesional și post-liceal, pot reveni în unitățile de învățământ pe 2 iunie. Se vor organiza doar pregătiri pentru examenele naționale, Evaluarea Națională se va sustine incepand cu 15 iunie iar Bacalaureatul din 22 iunie, conform cu noua programă, in conditii de siguranta pentru evitarea riscului de contaminare. In ceea ce priveste universitatile, fiecare institutie de invatamant superior va stabili modalitatea si data la care se vor sustine examenele.
Obiectivele Ministerului Educației sunt următoarele: încheierea cu bine a situației școlare, iar examenele pentru elevi, studenți și profesori să se desfășoare în siguranță și în conformitate cu legea