Home ACTUALITATE Au început evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a din anul școlar 2017-2018

Au început evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a din anul școlar 2017-2018

Au început evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a din anul școlar 2017-2018

Prima sesiune de evaluare vizează elevii claselor a II-a și începe luni, 7 mai, cu probele scrise la limba română și limba maternăTestele de citire la aceste discipline vor fi susținute în data de 8 mai. Proba de matematică este programată în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (15 mai), matematică (16 mai) și limba maternă (17 mai).

Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă și comunicare) și 24 mai (matematică și științele naturii).

Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi.

Testele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Cumulat, se estimează participarea a peste 575.000 de elevi înscriși în cele trei clase.

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.