Home ACTUALITATE JUSTITIE Senator, fost ministru, sub control judiciar

Senator, fost ministru, sub control judiciar

Senator, fost ministru, sub control judiciar

Ca urmare a cererii formulate de Senatul României de efectuare a urmăririi penale, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de ARITON ION, pe o perioadă de 60 de zile, cu începere de la data de 17.02.2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de participaţie improprie la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

  1. să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

  2. să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;

  3. să se prezinte la Poliţia SIBIU, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

  4. să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;

  5. să nu se apropie de suspecţii, inculpaţii sau martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

  6. să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

  7. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.

Inculpatului ARITON ION i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.