7 ani de la întronizarea ÎPS acad. dr. Irineu în scaunul Mitropoliei Olteniei

7 ani de la întronizarea ÎPS acad. dr. Irineu în scaunul Mitropoliei Olteniei

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a organizat joi, 23 iulie 2015, expoziția de carte dedicată Înalt Preasfințitului Părinte acad. dr. Irineu, cu ocazia aniversării a șapte ani de la întronarizarea ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a organizat joi, 23 iulie 2015, expoziția de carte dedicată Înalt Preasfințitului Părinte acad. dr. Irineu, cu ocazia aniversării a șapte ani de la întronarizarea ca Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

Manifestarea a fost una de amploare, alături de expoziția de carte desfășurându-se și un moment de laudatio în Sala „Dinu C. Giurescu“. Invitați speciali, precum președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, acad. Ion Dogaru, prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultății de Drept și Științe Sociale din Craiova, pr. prof. univ. dr. Ștefan Resceanu și prof. dr. Toma Rădulescu, au luat cuvântul în cadrul evenimentului, pentru a semnala meritele și rezultatele muncii depuse până în prezent de Înalt Preasfințitului Părinte acad. dr. Irineu.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a evidențiat importantul rol asumat și îndeplinit de către Mitropolia Olteniei în sprijinul comunității, prin implementarea unor valoroase proiecte sociale și culturale.

Mă simt onorat să fiu prezent la această manifestare, așa cum am simțit și în urmă cu șapte ani, atunci când Înalt Preasfințitul Părinte Irineu a fost întronat pe scaunul mitropolitan al Olteniei. M-am gândit în aceste zile ce ar fi putut deveni Înalt Preasfinția Sa, dacă nu ar fi urmat acest drum al dreptei credințe și al Bisericii. Sigur că, în toți acești ani, de când ne cunoaștem, i-am descoperit foarte multe calități remarcabile, ceea ce mi-a întărit convingerea că ar fi reușit în numeroase domenii. Este și un cărturar apreciat, dar, deopotrivă, ar fi fost un inginer la fel de bun, un administrator eficient, un reputat istoric. Din fericire, avem un om care le însumează pe toate.

De-a lungul bunei noastre colaborări, am mai descoperit și o dimensiune a domniei sale ce conturează profilul unui om care a știut să atragă și să gestioneze fondurile europene în beneficiul comunității. Iată că Mitropolia Olteniei a intrat într-o competiție cu instituții galonate în accesarea finanțării comunitare și pot spune că pe foarte multe dintre acestea le-a depășit.

Astfel, au putut fi puse în operă inițiative importante pentru conservarea patrimoniului cultural, pentru restaurarea unor monumente istorice, pentru amenajarea unor centre destinate categoriilor vulnerabile, bătrânilor sau copiilor defavorizați.

Doresc să îl felicit pe Înalt Preasfințitul Părinte Irineu pentru tot ce a realizat, să îi urez multă sănătate și ajutor de la Dumnezeu pentru a-și duce mai departe misiunea pastorală, teologică și socială și să îl asigur de întreaga mea prețuire și considerație”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

În continuare, acad. Ion Dogaru, decanul de vârstă al manifestării, a evocat atât eforturile și zelul care l-au caracterizat pe Înalt Preasfințitul Părinte acad. dr. Irineu în cei șapte ani scurși de la momentul înscăunării, cât și amănunte și detalii din perioada anterioară, domnia sa fiindu-i conducător de doctorat în intervalul 2002-2005. Vizibil emoționat, prof. univ. dr. Sevastian Cercel și-a exprimat gratitudinea pentru onoarea care i s-a adus prin invitarea la acest eveniment aniversar. Domnia sa a salutat rezultatele științifice ale cercetărilor întreprinse de Înalt Preasfințitul Părinte acad. dr. Irineu, apreciind în mod deosebit consonanța dintre preceptele religiei creștine și normele dreptului actual.

Alte știri

Ultimile știri

Publicitate

PUBLICITATE

RSS STIRILE TVR