Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 16.03.2018, începând cu ora 17.30, lansarea volumului ”Așa să crească iarba pe noi”, autor Augustin Cupșa.

Invitați:

Maria Dinu, critic literar;

Petrișor Militaru, redactor-șef revista “Mozaicul”.

Augustin Cupşa (n. 1980) a publicat în 2006 romanul “Perforatorii”, când a câştigat concursurile pentru manuscrise organizate în paralel de USR şi Cartea Românească. A primit ulterior Premiul de Excelenţă pentru debut în literatură al UNPR şi USR, Premiul “Petre Pandrea” şi premiul anual al revistei “Ramuri”. După ce “Trenul către Bucureşti pleacă de la linia 3” a câştigat premiul HBO pentru scenariu de scurtmetraj, iar “Oh, Johnny, oh!” a intrat în finala concursului de scenarii de lungmetraj ale Festivalului Internaţional de Film Anonimul, a început să colaboreze ca scenarist cu diverse televiziuni şi case de producţie independente – TVR, HBO, MediaPro Pictures, Film Factor. A susţinut lecturi în ţară, la colocviile anuale ale tinerilor scriitori şi în Berlin, Istanbul, Beirut şi a primit bursa European Alliance for Television and Culture. În 2011, a revenit la literatură cu “Profesorul Bumb şi macii suedezi” pentru care a fost nominalizat la gala Tânărul Prozator al Anului. Prozele sale au fost incluse în antologii şi traduse în germană, slovenă, suedeză, franceză şi turcă.

Comments are closed.