Share:Share on FacebookTweet about this on Twitter

În fiecare an, în noaptea dintre 5 și 6 decembrie, copii și adulți deopotrivă așteaptă vizita Sfântului Nicolae. În spatele acestei sărbători se află amintirea unui eveniment important din istoria creștină, când Sfântul Nicolae i s-ar fi arătat în vis împăratului creștin Constantin cel Mare, cerându-i să grațieze trei soldați condamnați la moarte. Venerat deopotrivă de Biserca Apuseană și cea Răsăriteană și denominațiunile creștine,  majoritatea informațiilor pe care le avem despre Sfântul Nicolae provin dintr-o legendă a Evului Mediu timpuriu, scrisă de Iacob de Voragina: fetele unui nobil sărac nu se puteau mărita fiind lipsite de zestre. Auzind acest lucru, Episcopul Nicolae decide să le ajute, lăsând noaptea la ușa fetelor cate un săculeț cu aur. Curios, tatăl fetelor pândește într-o noapte ca să afle cine este binefăcătorul familiei sale. Sfântul Nicolae îi cere să păstreze secretul, însă profund impresionat de gestul Episcopului Nicolae, nobilul povestește aceste evenimente. Această întamplare a înrădăcinat tradiția conform căreia, de câte ori oamenii primeau un cadou neașteptat, se datora Sfântului Nicolae.

 

Share:Share on FacebookTweet about this on Twitter

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*