Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Frații Buzești”

Craiova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți vor asigura măsurile de

ordine publică și siguranța spectatorilor ce vor fi prezenți la meciul de fotbal dintre

echipele CS Universitatea Craiova –FC Dinamo Bucuresti.

Meciul, catalogat cu grad mediu de risc se va disputa luni, 17 octombrie, începând cu

ora 20.30, pe stadionul municipal din Drobeta Turnu Severin.

Jandarmiii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată arenei sportive pentru

prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice.

Accesul în incinta stadionului se va realiza începând cu ora 18.30. pe baza

documentelor de acces emise de clubul organizator. Conform datelor transmise de

organizator, biletele se găsesc la toate stațiile OMV, reprezentanțele Orange și Vodafone,

precum și la casieria stadionului.

Pentru a evita aglomeraţia, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu

ora de deschidere a porţilor de acces, să ocupe locul inscripționat pe bilet, să dovedească

permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura

ordinea şi liniştea publică.

Spectatorilor le este interzis să staționeze pe scările ce delimitează sectoarele din

stadion, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum și

refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate

de pază sau al forțelor de ordine. De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care

incită la ura națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la

violență.

Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente,

corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol

siguranța participanților la această competiție sportivă.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de

ordine pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și in incinta arenei

sportive.

Comments are closed.