Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) actualizează în mod constant

Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și

o completează cu noi elemente pentru a veni în sprijinul tuturor celor care folosesc acest

instrument de lucru.

„Baza de date a fost gândită ca un mecanism menit să simplifice procedura de

achiziție publică a echipamentelor specializate necesare beneficiarilor PNDR. Baza de date

funcționează pe principiul cumpărării directe a echipamentului dorit, cu finanțare din fonduri

europene nerambursabile, fără a mai parcurge altă procedură de achiziție, dar cu respectarea

prevederilor comunitare și naționale. Acest mecanism pus la punct de către AFIR este unul

funcțional și extrem de util, dovadă stau cele aproximativ 25.000 de elemente pe care le include Baza de date în prezent” a precizat David Eugen POPESCU, directorul general al AFIR.

Ca un element de noutate privind functionarea Bazei de date, menționăm faptul că

în cadrul BDPR, AFIR va evidenția, printr-o coloană suplimentară, prețurile promoționale ale

elementelor incluse. În acest sens, în perioada promoțiilor la rubrica „obervații preț” vor fi

menționate on-line în mod clar condițiile care definesc oferta. Producătorul/ importatorul/

distribuitorul va transmite către AFIR toate informațiile referitoare la promoție și textul care se

va înscrie on-line (precizând elementele în dreptul cărora va apărea informația).

Un alt element de noutate îl constituie faptul că moneda de exprimare a unui

echipament poate fi și dolarul american (USD) pe langă EURO, în cazuri justificate, susținute de

documente, dar un element poate avea prețul exprimat doar în una din cele două monede.

Introducerea de noi elemente în Baza de Date cu Prețuri de Referință se va realiza

ca urmare a solicitărilor primite din partea producătorilor/ importatorilor/ distribuitorilor de

mașini, utilaje și echipamente specializate. Dacă elementul nu se regăsește deja în Baza de date, pentru completarea acesteia,

experții din cadrul AFIR vor proceda, după verificarea rezonabilității prețului, la înregistrarea

acestuia în sistem, urmând ca în data de 20 a lunii respective să fie emis un centralizator al

elementelor noi care va conține toate informațiile referitoare la produsele respective.

Completarea cu noi elemente se va realiza lunar, dacă există solicitări, cu aprobarea

conducerii AFIR. Demararea procedurii de înscriere a elementelor în Baza de date are loc după

primirea, verificarea conformității și înregistrarea tututror documentelor solicitate de la

producători/ importatori/ distribuitori.

De asemenea, precizăm că AFIR poate decide asupra aplicării de verificări

suplimentare pentru orice element sau grup de elemente pentru care există transmisă

documentația completă. În acest caz, în cel mult 60 de zile, solicitantul va fi informat asupra

acestui lucru și asupra termenului estimat pentru finalizarea verificărilor.

AFIR precizează că Baza de date nu se referă la silozuri și linii industriale, hale,

grajduri, sere, utilaje sau echipamente specializate care necesită lucrări și costuri de contrucții-

mintaj. De asemenea, nu fac obiectul Bazei de Date cu Prețuri de Referință elemente ce se pot

încadra la: consumabile, scule, dispozitive, accesorii, materiale de contrucții etc.

Reamintim celor interesați că modulul dedicat BDPR este public și funcțional pe

pagina oficială de internet a Agenției www.afir.info la secțiunea Informații Utile/Prețuri de

Referință, subsecțiunea BD Prețuri de Referință PNDR.

Comments are closed.