Share:Share on FacebookTweet about this on Twitter

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul  Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată,
sub control judiciar pe cauţiune, a inculpatului LUNGU ILIE, comisar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:În perioada 7-15 decembrie 2015, ca urmare a unui control efectuat, inculpatul Lungu Ilie, în calitate de comisar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale (denunțător în cauză) produse
alimentare și nealimentare, precum și o sumă de bani, în vederea nesancționării contravenționale a acestuia sau aplicării unei sancțiuni mai blânde. În același context, la data de 15 decembrie 2015, denunțătorul i-a remis
inculpatului Lungu Ilie suma de 500 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Share:Share on FacebookTweet about this on Twitter

Comments are closed.