Biroul de Informare și Relații Publice a întocmit o sinteză a cauzelor finalizate

de procurorii anticorupție în luna decembrie 2015, având ca obiect infracţiuni

privind fraudarea fondurilor europene:

1. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a

infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în

judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

DUNĂRINŢU MIHAELA, director al Liceului Tehnologic Constantin

Brâncoveanu din Oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, la data faptelor, cu privire

la săvârșirea infracţiunilor de:

– folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false,

inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri

europene (2 infracţiuni),

– fals în declaraţii (4 infracţiuni),

DUNĂRINŢU   IONEL   RAFAEL, soţul primei inculpate,  primar al oraşului

Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracţiunilor

– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori

declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe

nedrept de fonduri europene (2 infracţiuni),

– complicitate la fals intelectual (2 infracţiuni)
COIFAN CĂTĂLIN VIRGIL, ŞTEANŢĂ DUMITRU COSMIN, BREAZĂ
ILEANA, SURDILĂ EUGEN, IOVICI CORNELIA şi ŞERDIN ADELINA, funcţionari în cadrul în cadrul Centrului Regional şi Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 4 SV Oltenia, Serviciul Leader şi Investiţii Non – Agricole, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracţiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori
declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe
nedrept de fonduri europene,
–  fals intelectual.

Comments are closed.