Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată :

în stare de arest preventiv a inculpatului PENDIUC TUDOR, primar al municipiului Piteşti, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:

– luare de mită,

– abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (două acte materiale).

în stare de arest la domiciliu a inculpaților:

VIŞOIU VALENTIN, acţionar la CNCD S.A, SC Conarg S.A, Conarg Real Estate S.R.L,, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:

– dare de mită,

– spălare de bani

– complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,

SCARLAT CONSTANTIN și VĂSÎI GHEORGHE, reprezentanţi ai S.C. Girexim Universal S.A. şi S.C. CNCD S.A., în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată,

sub control judiciar a inculpatei PENDIUC EMANUELA-ELENA, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracțiunilor de:

– complicitate la luare de mită,

– spălare de bani,

în stare de libertate a inculpaților:

CONSTANTIN ION, consilier al primarului municipiului Piteşti, membru al Comisiei de evaluare a ofertelor, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată,

ROMAN ROBERT – AURELIAN, ROTARU MANUEL-VASILE și BERINDE ELENA, directori generali respectiv director economic în cadrul SC Publitrans 2000 S.A., la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată,

NECHITA EMILIAN, director executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti şi preşedinte al Comisiei de evaluare, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată,

IVAN LUCIA-CORINA, Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată,

PETRIEA DORU-ALEXANDRU, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la data săvârșirii faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului,

PETRIEA MIHAI și LIS ELENA-CARMEN, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

S.C. Publitrans 2000 S.A este societatea care are asigură transportul public local în municipiul Pitești, având ca acționar unic Consiliul local Pitești. În „strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în mun. Piteşti”, care răspundea unui interes public, era prevăzut ca S.C. Publitrans 2000 S.A. să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul local prin alocare de fonduri.

Prevalându-se de această nevoie socială, primarul Pendiuc Tudor ar fi făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere in participaţiune între S.C. Publitrans 2000 S.A. şi societăţile private CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A, în folosul ultimelor două societăți.

În aceeași direcție, în perioada 2006-2007, a acționat și inculpatul Roman Robert-Aurelian care, în calitate de director general al SC Publitrans 2000 S.A., a susţinut în mod nereal, în conţinutul unei adrese pe care a înaintat-o Primăriei Municipiului Piteşti, că, prin planul de afaceri, se propune achiziţia de autobuze şi încheierea unui parteneriat public privat, deturnându-se litera şi spiritul planului discutat în consiliul de administraţie, precum şi voinţa consiliului de administraţie al SC Publitrans 2000 S.A..

Mai mult, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 07.02.2007, contrar soluțiilor propuse prin Strategia de dezvoltare durabilă a Serviciului de transport public de călători din municipiul Pitești, inculpatul Roman Robert Aurelian a avansat ca unică soluție de redresare a societății, asocierea cu un operator privat, precizând că aceasta urma să se realizeze potrivit Codului Comercial, ( cu încălcarea prevederilor legale și a celor din actul constitutiv al societății), făcând astfel posibilă încheierea ulterioară a contractului de asociere în participaţiune.

Sub pretextul inexistenței fondurilor publice necesare achiziționării celor 80 de autobuze, primarul Pendiuc Tudor a determinat încheierea contractului de asociere în participațiune, în condiţiile în care, cele două firme private erau obligate să dețină autobuzele în proprietate.

Începând cu luna noiembrie 2008 şi până în luna octombrie 2014, deși cunoșteau împrejurarea că SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A. nu deţin în proprietate cele 80 de autobuze, inculpații Rotaru Manuel-Vasile și Berinde Elena, exercitându-și în mod defectuos atribuțiile de serviciu, au solicitat Primăriei municipiului Piteşti încasarea subvenţiei şi au semnat 70 procese-verbale de verificare a documentației la decontul de subvenție pentru activitatea de transport public de persoane.

Acționând în această modalitate, cei doi inculpați au făcut posibil ca inculpatul Tudor Pendiuc, în calitate de ordonator principal de credite să dispună efectuarea de plăţi către societăţile anterior amintite.

Concret, cu referire la cele menţionate, în calitate de primar al mun. Pitești și conducător al serviciilor publice locale, în perioada 2007-2014, inculpatul Pendiuc Tudor, beneficiind de ajutorul inculpaților Constantin Ion și Nechita Emilian, în conivenţă cu inculpaţii Vişoiu Valentin, Scarlat Constantin şi Văsîi Gheorghe, şi-a exercitat cu rea credinţă atribuţiile ce îi reveneau în legătură cu încheierea, derularea şi prelungirea contractului de achiziţie publică de asociere în participaţiune, sens în care a efectuat următoarele:

– a inițiat procedura de asociere a S.C. Publitrans 2000 S.A. cu un operator privat, contrar legii și contrar cererilor formulate în repetate rânduri de consiliul de administrație al societății şi fără a ţine cont de concluziile studiului de fezabilitate aprobat prin hotărâre de consiliu la data de 07.03.2007;

– a impus, în mod nelegal, membrilor consiliului de administrație ai S.C. Publitrans 2000 S.A. să includă în caietul de sarcini, condiții restrictive pentru a limita participarea operatorilor privaţi la licitaţie, a iniţiat proiectul de hotărâre privind avizarea asocierii în participaţiune, invocând concluziile studiului de fezabilitate întocmit de Universitatea Piteşti, în care se menţionau soluţii contrare celor susţinute de el, cu scopul vădit de a induce în eroare membrii consiliului local;

– a modificat documentaţia de achiziţie (fişa de date a asocierii, caietul de sarcini, contractul cadru) pentru desemnarea operatorului privat, cu scopul de a atribui contractul de asociere în participaţiune societăţilor CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A.;

– în calitate de conducător al serviciilor publice locale, nu a pus în aplicare obligaţiile din contractul de asociere în participaţiune, de a reduce cota de participaţie la beneficii şi pierderi a asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A., practic de a desfiinţa contractul de asociere în participaţiune, ca urmare a faptului că asocierea anterior amintită nu deţinea mijloacele de transport (autobuzele) cu titlu de proprietar,

– a ordonat plăţile prin care asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. încasa subvenția, în condiţiile în care cunoştea că această societate nu deţinea autobuzele în proprietate,

– a iniţiat şi prelungit contractul de asociere în participaţiune, invocând, în mod nereal, existenţa unei stări de urgenţă, în condiţiile în care fusese înştiinţat cu privire la imposibilitatea prelungirii acestui contract, pe de o parte şi, pe de altă parte, cunoştea că asocierea S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. nu deţinea autobuzele în proprietate.

În același context, inculpata Ivan Lucia-Corina, în calitate de şef Serviciu Unitate Monitorizare Servicii Publice, începând cu luna noiembrie 2008 şi până în luna decembrie 2010, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu din fișa postului pe care îl deținea, a semnat 26 procese-verbale de verificare a documentației la decontul de subvenție pentru activitatea de transport public de persoane cunoscând împrejurarea că SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A. nu deţin în proprietate cele 80 de autobuze, modalitate care a făcut posibil ca inculpatul Tudor Pendiuc în calitate de ordonator principal de credite să dispună efectuarea de plăţi către societăţile anterior amintite.

Finalitatea derulării în condiţii frauduloase a acestui contract a fost aceea că, în cadrul asocierii, firmele private SC CNCD S.A./SC Girexim Universal S.A au dobândit mijloacele de transport din veniturile realizate de asociaţie şi au realizat şi un profit substanţial, în timp ce societatea publică de transport S.C. Publitrans 2000 S.A. s-a regăsit, la finalizarea contractului, în aceeaşi situaţie, practic fără mijloace de transport. Relevant este faptul că, din subvenţia încasată de la Primăria Piteşti, firmele private au achitat autobuzele care le-au revenit în proprietate, ulterior.

În exercitarea atribuţiilor de serviciu (de îndeplinire / neîndeplinire / urgentarea îndeplinirii unui act, respectiv îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri), primarul Pendiuc Tudor a primit, la data de 18.02.2008, pentru fiica sa, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena, de la inculpatul Vişoiu Valentin, un apartament în municipiul Bucureşti – Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro (echivalentul a 475.812.18 lei), în schimbul favorizării asocierii S.C. CNCD S.A./S.C. Girexim Universal S.A. în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

Pentru a disimula primirea, de către inculpatul Pendiuc Tudor, tatăl său, a unui apartament şi pentru a crea aparenţa că respectivul imobil intră în mod legal în proprietatea ei, la data de 26.11.2007, inculpata Pendiuc Emanuela-Elena a încheiat un antecontract, iar la data de 18.02.2008, a încheiat contractul de vânzare – cu SC Conarg Real Estate S.R.L. şi ulterior a acceptat eliberarea a două chitanțe, în sumă de 110.000 lei şi în sumă de 365.112,18 lei de către Conarg Real Estate S.R.L., fără a remite sumele de bani societăţii anterior amintite.

Pentru a crea aparenţa că apartamentul a fost plătit şi că nu reprezintă un folos nejustificat, inculpatul Vişoiu Valentin, în calitate de persoană cu putere de decizie în cadrul SC Conarg Real Estate S.R.L., a acceptat încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în care să se menţioneze, în mod nereal, că a fost încasată integral contravaloarea.

În calitate de beneficiar direct al contractului de participațiune, în condiţiile în care asocierea era obligată să deţină mijloacele de transport în proprietate, inculpatul Vişoiu Valentin în calitate de acţionar la SC Conarg S.A. a garantat contractele de leasing financiar încheiate de o societate specializată cu SC CNCD S.A., făcând posibilă folosirea mijloacelor de transport în cadrul asocierii. În această modalitate, inculpatul Vişoiu Valentin a sprijinit activitatea infracţională care a condus la încasarea, în mod nelegal, a subvenţiei de către asocierea SC CNCD/SC Girexim S.A.

Inculpații Văsîi Gheorghe şi Scarlat Constantin, reprezentanți ai S.C. Girexim Universal S.A. şi S.C. CNCD S.A., au prezentat o promisiune de vânzare-cumpărare drept contract încheiat, pentru a face dovada că asocierea deţine un număr de 80 de autobuze cu titlu de proprietate. Înscrisul a fost folosit în cadrul procedurii de selecţie a ofertelor, pentru a argumenta şi susţine dispoziţiile primite de la inculpatul Pendiuc Tudor, respectiv că asocierea S.C. CNCD S.A./ S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A. deţine autobuzele respective.

În conivenţă cu inculpatul Pendiuc Tudor, inculpaţii Văsîi Gheorghe şi Scarlat Constantin, începând cu data de 22.02.2008 şi până în luna septembrie 2014, au înaintat documente justificative pentru plata subvenţiei, au semnat adrese de înaintare către Primăria Piteşti pentru a încasa subvenţia şi au semnat procesele-verbale de validare şi verificare a subvenţiei, în baza cărora inculpatul Pendiuc Tudor, în calitate de ordonator principal de credite, a dispus efectuarea plăţilor către asocierea S.C. CNCD S.A./ S.C. Girexim Universal S.A..

În seara zilei de 05 noiembrie 2014, inculpatul Petriea Doru-Alexandru, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, i-a comunicat tatălui său, inculpatul Petriea Mihai, că în data de 06 noiembrie 2014, procurorii anticorupție urmau să efectueze, în mod cert, percheziţii la domiciliul inculpatului Pendiuc Tudor, cu scopul vădit de a îngreuna cercetările.

În continuare, inculpatul Petriea Mihai a comunicat această informație inculpatei Lis Elena-Carmen care a transmis-o mai departe inculpatului Pendiuc Tudor, urmărind același scop de a îngreuna cercetările.

În această modalitate, a fost cauzat Primăriei Municipiului Piteşti un prejudiciu în sumă de 28.556.450,65 lei. (peste 6.3 milioane euro), sumă cu care instituția publică s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurator asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând inculpaților: Pendiuc Tudor, Pendiuc Emanuela Elena, Vişoiu Valentin, Scarlat Constantin, Văsîi Gheorghe și SC CNCD SA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Comments are closed.